Pet-shop-urile au ajuns în pragul falimentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii ocolesc magazinele în care se vând animale de companie. Administratorii acestor spaţii susţin că abia reuşesc să supravieţuiască.

„Trăiesc din mâncarea pentru animale. Sucevenii vin, văd şi pleacă. Puţini dintre ei cumpără şi mâncare“, a spus Dumitru Ştefănescu, comerciant.
Reprezentanţii magazinelor susţin că în urmă cu câţiva ani vindeau animale de companie de tot felul, de la câini şi pisici de rasă până la papagali, peşti sau hamsteri.

„Acum un an, vindeam animale în valoare de aproape 1.000 de lei pe lună. Acum, abia vând câte o ţestoasă la 50 de lei ori un hamster“, spune Aurel Damaschin, administrator de magazin. Acesta a precizat că nici din vânzarea hranei pentru animale nu mai obţine profit. „Înainte, cumpăram doar produsele pe care le vedeam în reclame. Acum, iau ce e mai ieftin. Nu-mi mai permit să cumpăr pentru pisica mea hrană de calitate“, a spus Georgiana Maftei, contabilă.


Comercianţii sunt pesimişti


Administratorii magazinelor de profil nu cred că vor reuşi să treacă peste criză, chiar dacă a venit primăvara şi proprietarii de animale vor aloca mai mulţi bani pentru vietăţile pe care le au pe lângă casă. „Chiar dacă vine primăvara, iar oamenii vor putea face rost de furaje pentru animale tot nu vor cumpăra. Sucevenilor nu le mai arde de animale de companie“, precizează Ştefănescu.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite