Persoanele cu handicap, puse pe drumuri de birocraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei ţintuiţi în scaune cu rotile sunt chemaţi la sediul DGAPDC
Cei ţintuiţi în scaune cu rotile sunt chemaţi la sediul DGAPDC

 Sutele de persoane cu handicap din municipiu şi judeţ nu vor mai primi prin poştă certificatele de încadrare în gradul de invaliditate.

Cei care au nevoie de aceste documente trebuie să se deplaseze prin mijloace proprii la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGAPDC). Oficialii direcţiei au reziliat, la începutul acestui an, contractul cu Poşta Română. Şefii DGAPDC spun că fondurile sunt insuficiente şi că prin rezilierea contractului cu Poşta vor să facă economii la buget.

Cheltuiala pentru un singur certificat emis şi dus acasă se ridică la aproximativ 5 lei. În fiecare lună, la comisia de expertiză medicală sunt întocmite înjur de 200 de asemenea documente. „Eu zic că este o bătaie de joc la adresa acestor oameni şi aşa amărăţi. Cât costă un timbru sau o recomandată ca să ajungă sigur plicul la omul care are nevoie? Pe noi, drumul până acolo să luăm actele ne costă poate mai mult“, a spus revoltată Aurica Nedelcu, însoţitoarea unei persoane cu handicap.

Şefii DGAPDC spun că vor încerca totuşi să facă un circuit închis al documentelor. Astfel, pentru solicitările care vin din localităţile mai îndepărtate de municipiul reşedinţă de judeţ, certificatele de încadrare vor fi distribuite de funcţionarii responsabile cu protecţia socială din primăriile locale. Aceştia vor înmâna personal actele oamenilor.

Surse din interiorul Consiliului Judeţean spun că Direcţia de Asistenţă Socială nu este singura instituţie care va strânge cureaua în 2010 pe fondul lipsei banilor. Şi alte direcţii arondate CJ fac calcule şi anunţă deja că sunt pregătite să meargă chiar şi până la disponibilizări de personal, dacă va fi cazul.  

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite