Analiză De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”

România continuă să se împrumute disperat de pe piețele internaționale, în timp ce-și permite luxul de a lăsa zeci de miliarde de euro necolectate direct în buzunarele rețelelor de infracționalitate economică. Cu un decalaj uriaș față de media europeană la încasări fiscale, statul român își abandonează practic banii care i-ar asigura instant încadrarea în ținta de deficit de 3% și un excedent generos pentru investiții în autostrăzi și spitale. Economistul Christian Năsulea susține că promisiunile politicienilor privind reformarea ANAF sunt o simplă iluzie: nimeni din aparatul de stat nu are curajul să descindă în zonele fierbinți ale marii fraude economice.

Statul român este unul dintre cei mai proști administratori, dovadă și criza economică Foto: AI / Gemini

România are printre cele mai mici ponderi ale veniturilor fiscale în PIB din Uniunea Europeană, ceea ce tradus în procente înseamnă între 27 și 30% față de media UE de peste 40%. De altfel, în cel mai recent raport publicat de Eurostat, ponderea veniturilor din taxe și contribuții sociale în PIB-ul României a fost de 29,3%.

În schimb, conform acelorași date oficiale, media UE s-a situat la 40,7% din PIB, iar în zona euro la 41,3%. Aceasta plasează România cu aproximativ 11,4 puncte procentuale sub media europeană. De fapt, România are a doua cea mai mică pondere din UE, fiind depășită în subsolul unui astfel de clasament doar de Irlanda (22,7%). Cu toate acestea, Dublinul compensează în nenumărate feluri și are una dintre cele mai prospere economii din zona euro.

România a avut în anul 2025 un PIB nominal în prețuri curente de 1.929,9 miliarde de lei (în jur de 388–390 de miliarde de euro). Pentru anul 2026, conform prognozelor oficiale recente ale CNSP, PIB-ul nominal este estimat să ajungă la aproximativ 2.086,3 miliarde de lei (circa 417 miliarde de euro).

Miza aducerii veniturilor la media europeană: 47,5 miliarde de euro pe an

Ținând cont că nivelul veniturilor fiscale și al contribuțiilor sociale din România se situează la 29,3% din PIB, în timp ce media Uniunii Europene gravitează în jurul a 40,7% din PIB, se poate vorbi de o diferență de aproximativ 11,4 puncte procentuale. Dacă am aplica această diferență procentuală la nivelul estimat pentru anul 2026, veniturile suplimentare la bugetul de stat ar fi de aproximativ 238 de miliarde de lei în plus pe an. Aceasta s-ar traduce în aproximativ 47,5 miliarde de euro în plus în fiecare an, colectate suplimentar de la economie.

Pe hârtie cel puțin, dacă România ar reuși să colecteze cei 47,5 miliarde de euro în plus pe an, care înseamnă diferența între banii aduși la bugetul național și media europeană de circa 40% din PIB, suma aceasta ar acoperi cu vârf și îndesat deficitul bugetar cronic al țării. De fapt, acest deficit s-a situat în ultimii ani în jurul valorii de 15–20 de miliarde de euro pe an, ceea ce înseamnă că, practic, excedentul generat ar șterge deficitul și ar lăsa zeci de miliarde pentru investiții.

Asta înseamnă că România s-ar încadra în deficitul de 3% cerut de Uniunea Europeană tuturor statelor. Și nu doar atât. România ar avea chiar un excedent, ceea ce ar însemna sume importante pentru investiții.

Radiografia deficitului: Câte miliarde a pierdut România în ultimii doi ani

În anul 2024, România a avut un deficit de 9,2% din PIB, iar valoarea s-a ridicat la aproximativ 32,5 – 33 de miliarde de euro (la un PIB nominal de circa 355–360 miliarde de euro). În anul 2025, deficitul a scăzut la 7,8% din PIB, la un PIB nominal de 1.929,9 miliarde lei, echivalentul a circa 389 miliarde euro. Deficitul a reprezentat aproximativ 30,3 miliarde de euro.

De menționat ar fi și că infracționalitatea economică reală, frauda gravă, este reprezentată de rețelele organizate, marile fraude cu TVA intracomunitar, contrabanda cu bunuri accizabile, țigări, carburanți și economia subterană mafiotă. Aceștia sunt bani care ar trebui recuperați prin lege, dar realitatea ne dovedește că statul român nu este capabil să facă acest lucru.

Și tot aici intră și o altfel de infracționalitate, mai puțin gravă, dar care se răsfrânge până la urmă la fel de direct. Aici intră, cel puțin în opinia unor economiști, economia informală de supraviețuire și micii contribuabili. Mai exact, este vorba despre munca „la negru” sau „la gri” din cauză că taxele pe muncă sunt prea mari, micul comerț de la sate sau orașe mici care funcționează la limită, agricultura de subzistență. Aceștia nu sunt infractori care ascund averi, ci oameni care încearcă să supraviețuiască într-un sistem fiscal considerat sufocant.

Limitele ANAF în lupta cu infracționalitatea economică

Diferența de 11,4 procente în ponderea veniturilor fiscale vine dintr-o proastă colectare a taxelor și impozitelor datorate de anumite firme, iar în multe situații este vorba despre infracționalitate economică. În pofida faptului că fiecare dintre ultimele guverne a trâmbițat reformarea ANAF, lucrurile nu s-au schimbat decât la suprafață. Însă vina nu o poartă neapărat ANAF, consideră profesorul de economie universală Christian Năsulea. Acesta susține că inspectorii ANAF nu au pregătirea, echipamentul și nici rolul de a merge în păduri (și de a lupta cu mafia lemnului, ori de a căuta în depozite ilegale sau prin vămi. Aceasta ar fi misiunea exclusivă a instituțiilor de forță, iar ideea că statul va crește colectarea prin ANAF în zona de infracționalitate economică totală este o iluzie.

Profesorul Christian Năsulea explică de ce ANAF nu poate crește substanțial colectarea banilor Foto: Arhivă personală

„Aici trebuie să lămurim o chestie. Abordarea criminalității economice trebuie făcută cu niște structuri care nu sunt ale ANAF-ului. Un inspector ANAF nu poate să meargă în pădure unde se face fraudă cu lemn, la depozite ilegale unde crima organizată transportă complet ilegal cantități mari de produse sau prin vămi pe unde se întâmplă niște lucruri. Inspectorii aceia nu sunt pregătiți, nu sunt echipați și nu ăsta este jobul lor. Din partea unor instituții de forță care să meargă și să descindă, să destructureze niște grupări de crimă organizată, tăiem de pe listă. Deci e aproape imposibilă ideea că va fi crescută colectarea în felul acesta, pentru că nu văd cine ar avea curajul să se bage în așa ceva”, spune Năsulea.

Paralela cu America de Sud și problema reală a statului român

România ar semăna, cel puțin în anumite privințe, cu unele state sud-americane, în care legea se aplică greu, iar infracționalitatea economică este foarte ridicată. Totuși, Christian Năsulea consideră că este nevoie de o nuanță, iar comparația cu anumite țări latino-americane poate fi făcută doar până la o anumită limită. Din anumite puncte de vedere, lucrurile ar sta chiar mai prost la noi, dar și aici comparația implică anumite nuanțe.

„România seamănă un pic cu acele țări, dar nu foarte mult, pentru că în acele țări din când în când mai vedem câte o descindere, mai vedem câte o acțiune în forță făcută cu cineva, în așa fel încât să se destructureze niște rețele de genul acesta. La noi nu prea am văzut”, explică Christian Năsulea.

În schimb, lucrurile stau ceva mai bine în România din alte privințe. Profesorul Christian Năsulea consideră că, spre deosebire de acele state, la noi nu există crimă organizată chiar în interiorul statului.

În realitate, în cazul României ar fi vorba mai degrabă despre o altă problemă, în principiu. Este vorba despre proasta proiectare a statului și lipsa de transparență instituțională. Sau, altfel spus, problema principală a României nu este neapărat reaua-voință a funcționarilor, ci un aparat de stat profund disfuncțional, construit greșit de-a lungul timpului, în care nici măcar cei puși să rezolve problemele nu au acces la date clare și corecte.

„Ca să găsim comparația, nu există nicio grupare de crimă organizată în interiorul statului, cum se întâmplă în acele țări sud-americane, care să meargă împotriva altor grupări de crimă organizată care sunt temporar în afara statului. Deci nu mi-aș dori ca ăsta să fie modelul, pentru că acolo lucrurile se rezolvă nu pentru că se aplică legea, ci pentru că sunt niște răfuieli, sunt niște infractori care trăiesc de ambele părți ale baricadei. Asta este chestiunea care face, iarăși, să fie și mai greu ceea ce avem în față în acest moment”, susține profesorul Năsulea.

Pentru că nu reușește să acceseze toate fondurile europene puse la dispoziția sa, iar autoritățile sunt incapabile să colecteze toți banii care ar trebui să ajungă la buget din taxe și impozite, statul român le crește permanent, iar astfel pune presiune pe contribuabilii care își achită conștiincios datoriile. În același timp, România a ajuns într-un punct critic în care datoria publică a atins pragul de 60% din PIB. Asta înseamnă că se împrumută într-un ritm amețitor de 4.600 de lei pe secundă, echivalentul a 400 milioane de lei pe zi. Pare nu doar că statul s-a resemnat și nu face nimic pentru a crește colectarea banilor, dar România s-ar putea scufunda și mai mult într-o spirală a datoriilor ce ar crește riscurile și ne-ar expune în fața agențiilor de rating, care nu au făcut până acum decât să ne păsuiască.