Video Răsturnare de situație în ancheta carambolului din Bulgaria: camionul condus de șoferul român nu a provocat accidentul
Anchetatorii bulgari vin cu noi precizări în cazul carambolului de pe autostrada Trakia, soldat cu 12 morți și 50 de răniți. Camionul condus de un șofer român, implicat în accidentul în lanț, nu ar fi provocat tragedia, ci ar fi devenit un obstacol pe carosabil, susține directorul interimar al Serviciului Național de Investigații din Bulgaria. Șoferul român, în vârstă de 62 de ani, a fost eliberat după două audieri.

„Acest camion nu a provocat accidentul, ci a reprezentat un obstacol pe șosea. Accidentul a fost provocat de vehiculul care l-a lovit, în acest caz un autobuz. Dacă șoferul camionului poartă vreo responsabilitate depinde de o serie de circumstanțe”, a declarat Marian Marinov, citat de novinite.
Anchetatorii verifică de ce a oprit camionul românesc
Una dintre ipotezele luate în calcul de anchetatori este că un alt vehicul, rămas în pană, s-ar fi aflat în fața camionului românesc și l-ar fi obligat pe șofer să oprească.
O altă variantă este că șoferul ar fi redus viteza din cauza ceții și a vizibilității scăzute, iar conducătorul auto din spate nu ar fi reușit să reacționeze la timp. De asemenea, anchetatorii verifică dacă șoferii implicați în carambol au păstrat distanța corespunzătoare față de vehiculele din față.
Marian Marinov a explicat că reconstituirea succesiunii evenimentelor este dificilă, deoarece fiecare impact modifică poziția vehiculelor implicate în coliziunile anterioare.
Aproximativ 100 de martori urmează să fie audiați
Investigația se află încă într-o fază incipientă. Anchetatorii au audiat persoanele care s-au aflat la locul accidentului și au dispus efectuarea expertizelor medico-legale pentru victimele decedate. Alte 51 de examinări urmează să fie realizate în cazul persoanelor rănite.
În plus, aproximativ 100 de martori care au fost prezenți în zonă trebuie să fie audiați.
În paralel, Parchetul a solicitat Agenției pentru Infrastructură Rutieră din Bulgaria toate documentele referitoare la reparațiile efectuate pe sectorul de autostradă unde s-au produs cele două accidente, precum și actele privind recepția și darea în folosință a lucrărilor.
Anchetatorii au stabilit o legătură de cauzalitate între primul carambol și accidentul produs ulterior pe sensul opus de mers. Vehiculele implicate în cea de-a doua coliziune au întâlnit, la rândul lor, ceața densă.

Oficialul bulgar a atras atenția că astfel de accidente se produc adesea chiar și pe drumuri drepte, unde șoferii nu se așteaptă să întâlnească obstacole.
„Este frapant faptul că astfel de accidente se produc adesea pe drumuri bune, drepte. Toată lumea presupune că nu există obstacole în față”, a declarat Marian Marinov pentru presa bulgară.
Bulgaria a decretat zi de doliu național
Cele două accidente în lanț s-au produs marți dimineață, 10 noiembrie, pe autostrada Trakia, care leagă capitala Sofia de orașul Burgas, de la Marea Neagră. Carambolurile au avut loc aproape simultan, pe ambele sensuri de mers, în regiunea Iambol, și au implicat 86 de vehicule, printre care autoturisme, camioane de mare tonaj și un autobuz.
Bilanțul oficial actualizat este de 12 persoane decedate și 50 de răniți, potrivit autorităților bulgare.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a confirmat că un cetățean român se numără printre persoanele rănite în cele două accidente. Acesta primește îngrijiri medicale de specialitate, iar echipele consulare sunt pregătite să îi acorde asistență.
Ziua de 11 noiembrie a fost declarată zi de doliu național în Bulgaria, în memoria victimelor celor două accidente.




















































