Panou publicitar cu mesaje din Biblie într-o intersecție din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe un panou publicitar electronic amplasat în centrul municipiului Suceava rulează de câteva zile Cele Zece Porunci.

Interesant este că afişajul de pe panou a fost plătit de o femeie care frecventează un cult neoprotestant. Aceasta a plătit în jur de 10.000 de euro pentru mediatizarea mesajului. „Biblia e Biblie pentru toată lumea. Nu e nici a adventiştilor, nici a penticostalilor, nici a ortodocşilor, Biblia e cuvântul lui Dumnezeu“, şi-a motivat demersul Veronica Stan, femeia în cauză. Ea spune că nu se va opri aici. „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a sosit ceasul judecăţii“, este unul din mesajele din Apocalipsă pe care sucevenii îl vor putea citi curând pe un alt panou publicitar din oraş.

Oamenii care trec prin zonă au păreri diferite. „Decât să facă publicitate la la gagici în pielea goală, mai bine aşa“, a comentat Vlad Zolt. În schimb, un elev al Colegiului Tehnic „Petru Muşat“, instituţie aflată în apropierea panoului publicitar, crede că reclama este „ciudată“, dar admite că nu cunoaşte Cele Zece Porunci.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite