Municipiul Suceava cere statut de stațiune de interes național. Ce argumente aduce primarul

0
Publicat:

Primarul Ion Lungu susține că a discutat cu ministrul Antreprenoriatului şi Turismului despre oportunitatea ca Suceava să fie stațiune turistică de interes național, pentru a putea trage fonduri europene

Suceava, vedere panoramică FOTO Emanuel Drăgoi
Suceava, vedere panoramică FOTO Emanuel Drăgoi

Municipiul Suceava ar putea avea statutul de staţiune turistică, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.

Potrivit acestuia, a fost începută pregătirea documentaţiei în vederea declanşării procedurii în acest sens.

Lungu a arătat că, din discuţiile pe care le-a avut cu ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, privind atragerea de fonduri europene, statutul de staţiune turistică ar reprezenta un avantaj pentru municipiul Suceava.

„Eu cred în turism! Cred în Roata Panoramică, dar nu ca moft, ci ca necesitate pentru oraşul nostru. (...) Pregătim documentele. Săptămâna viitoare, şeful Serviciului de turism din Primărie va merge la Bucureşti. Vom depune dosar pentru staţiune turistică. Suntem la limită să ne încadrăm şi ca staţiune turistică de interes naţional şi staţiune turistică de interes local. Vom vedea exact ce se decide, unde ne încadrăm, dar este clar că pentru a dezvolta strategia de turism din oraşul nostru este nevoie să fim staţiune turistică", a spus Lungu.

Totodată, el a adăugat că Primăria Suceava a vărsat în contul Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) Suceava - Oraşul Cetăţii de Scaun suma de 150.000 de lei ca aport de capital pentru a se putea începe activitatea.

În opinia edilului, aceste demersuri nu reprezintă o problemă de orgolii sau concurenţă, ci este necesar, în primul rând, pentru accesarea de fonduri europene.

„Până la urmă suntem Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare. Putem fi şi o staţiune de interes naţional. Vom vedea exact unde ne putem încadra", a spus Lungu, subliniind că municipiul Suceava îndeplineşte condiţiile de infrastructură pentru a fi declarată staţiune turistică, urmând a se stabili dacă documentaţia depusă va conţine Planul Urbanistic General actual sau cel ce urmează să fie aprobat în perioada următoare.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite