Misterul „pedofilului din Burdujeni“: a fost o bestie care a nenorocit nouă băieţi sau a murit nevinovat după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul anilor 90‘, „pedofilul din Burdujeni“ a băgat spaima în nordul Moldovei. Mihai Olariu a fost acuzat că în acea perioadă a violat nouă băieţi, doi dintre aceştia fiind omorâţi. Pentru aceste fapte, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare şi a murit în anul 2003, în Spitalul Penitenciar Dej. După moartea lui, tot mai multe voci au susţinut că a fost condamnat pe nedrept.

Mihai Olariu a reuşit să bage spaima în suceveni după ce a violat într-un timp relativ scurt nouă băieţi, doi dintre aceştia fiind chiar omorâţi de ”pedofilul din Burdujeni”, aşa cum a fost denumit Olariu de presa suceveană de la acea vreme. El a fost prins pe 9 decembrie 1999, doar după ce ancheta a fost preluată de criminaliştii veniţi în nordul Moldovei de la Bucureşti.

Totul a început la 19 mai 1998, când Adrian C., în vârstă de 13 ani, a fost acostat de pedofil într-un bar din apropierea autogării din Năsăud. Promisiunea câştigării uşor a unei sume de bani, l-a făcut pe minor să meargă la marginea unei păduri, unde sub ameninţarea cuţitului a fost violat anal. În aceeaşi lună, un alt băiat de 12 ani a fost violat în zona Gării Burdujeni din municipiul Suceava, după ce atacatorul l-a ameninţat tot cu un cuţit.

La 7 iunie 1999, un minor în vârstă de nouă ani a fost păcălit de un individ că va primi o sumă de bani dacă îl va ajuta să care nişte bagaje. Odată ajuns într-o zonă izolată, din preajma Gării CFR Paşcani, micuţul a fost imobilizat şi violat anal. Un alt caz asemănător s-a produs la 23 iunie 1999, în apropiere de Gara din Iaşi. Un adolescent de 15 ani a fost dus cu forţa în pădurea ”Căpriţa”, unde i-au fost legate mâinile la spate şi a fost violat anal.

În data de 5 septembrie 1999, un băiat de 12 ani a fost violat la marginea unei păduri din comuna suceveană Pojorâta, după ce un bărbat, cu care s-a împrietenit în trenul Năsăud – Iaşi, i-a cerut să-l ajute să găsească un loc unde să înnopteze. Minorul a trecut prin chinuri teribile, după ce o noapte întreagă agresorul l-a violat şi i-a introdus în anus crengi de copac. Un alt caz s-a petrecut în luna octombrie 1999, în apropiere de Gara CFR Iaşi, când un băiat de 13 ani a fost păcălit de un individ care l-a rugat să-l ajute să care un sac de cartofi, a fost dus la marginea unei păduri şi violat anal.

Un băieţel de 11 ani a murit după ce a fost violat anal în apropierea Gării din Burdujeni

Până în acel moment poliţiştii nu s-au ”chinuit” prea tare să-l prindă pe pedofilul în serie, însă, pe 29 noiembrie 1999, când un băiat de 11 ani ce a fost violat, a murit la Spitalul Judeţean Suceava, prinderea agresorului a devenit o prioritate pentru oamenii legii. Minorul fusese acostat lângă un magazin din apropiere de Gara Burdujeni, dus într-o zonă izolată şi violat. Pedofilul şi-a omorât prima victimă după ce crengile de lemn introduse în anusul băiatului i-au produs leziuni ce au dus la deces.

La 1 decembrie, cadavrul unui minor, pe care mama sa l-a trimis la magazin după pâine şi nu s-a mai întors acasă timp de două zile, a fost găsit pe un teren de la marginea Sucevei, având o mână ruptă, probabilă în lupta purtată cu pedofilul. Ultima agresiune s-a produs la 20 noiembrie 1999, când un bărbat necunoscut a violat un băiat de 11 ani.

La 9 decembrie 1999, poliţiştii suceveni au reuşit să-l reţină pe Mihai Olariu, un boschetar care dăinuia în preajma Gării Burdujeni. Individul de loc din comuna suceveană Vultureşti avea la acea vreme vârsta de 47 de ani. El a fost testat cu detectorul de minciuni, însă a picat testul, iar una dintre victimele ce au supraveţuit violurilor pedofilului l-a identificat la o procedură de recunoaştere în grup.

În luna mai a anului 2000, Mihai Olariu a fost trimis în judecată, însă dacă în primă fază şi-a recunoscut faptele şi a participat la reconstituirea teribilelor infracţiuni, în timpul procesului atitudinea lui s-a schimbat total, începând să susţină că este nevinovat.

Multe persoane au luat în calcul faptul că Olariu ar putea să aibă dreptate, după ce la trei luni de la arestarea sa, un alt băiat de 15 ani este violat şi omorât într-o pădure din Iaşi, autorul fiind prins în aprilie 2000, în persoana lui Viorel Chirilă. Chiar şi aşa, Mihai Olariu a fost judecat şi condamnat definitiv în luna ianuarie 2001 la 30 de ani de închisoare. El nu a petrecut prea mult timp după gratii, pentru că în luna septembrie 2003, a decedat la Spitalul Penitenciar Dej, fiind bolnav de cancer.

A murit nevinovat după gratii sau a fost imitat de o minte la fel de bolnavă?

Printre vocile care au atras atenţia că anchetatorii ar fi putut să fi greşit atunci când i-au pus în cârcă toate violurile şi crimele lui Mihai Olariu se numără şi regretatul doctor Petre Boişteanu, fost director al Spitalului de Psihiatrie ”Socola”, cel ce arăta că modul în care au fost comise crimele de la Suceava şi Iaşi îl indicau ca unic autor pe Viorel Chirilă.

Viorel Chirilă

         Viorel Chirilă, pedofilul din Iaşi condamnat la închisoare pe viaţă. FOTO www.jurnalul.ro

”De câte ori s-a auzit de violuri cu băţul în anus? Coincidenţa ar fi prea mare pentru a fi doi autori ai unui asemenea tip de viol, urmat de asasinat. În cazul criminalilor în serie, faptele acestora se petrec foarte asemănator. Cei doi copii au fost violaţi şi ucişi în aceeaşi manieră. Este greu de presupus că, în timp ce Olariu se afla în închisoare, Viorel Chirilă ar fi urmărit în presă cazul şi ar fi repetat ceea ce ar fi făcut celălalt pedofil. La expertiză s-a dovedit că Viorel Chirilă nu este genul de om care să citească. El a acţionat în maniera sa personală.

Aceasta este opinia mea personală. Nu l-am expertizat pe Olariu, dar în literatura de specialitate nu am întâlnit un caz asemănător, în care doi criminali să acţioneze în acelaşi mod la un interval scurt. Ar fi un precedent”, declara în vara anului 2000, doctorul Petre Boişteanu.

Ipoteza că Mihai Olariu a fost ”vinovatul” de serviciu în cazul violurilor comise asupra a nouă băieţi cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani vine şi de la faptul cum anchetatorii au procurat probe împotriva sa. În decembrie 1999, acestuia i-au fost recoltate probe biologice, însă în ianuarie 2000, procurorii au dispus reluarea procedurii, astfel că au încercat să descopere grupa de sânge a lui Olariu de pe resturi de ţigări.

Dacă pedofilul pe care îl căutau anchetatorii avea grupa de sânge AB4, probele anchetatorilor arătau că sângele lui Olariu ar fi putut avea grupa AB4, A2 sau O2. Niciodată nu au existat date concrete că el ar fi fost pedofilul ce a nenorocit vieţile a aproape 10 băieţi. În plus, în anul 2001, pedofilul Viorel Chirilă a fost condamnat la închisoare pe viaţă, după ce au stabilit că minorii violaţi în apropierea gării din Iaşi au fost defapt victimele sale. Ciudat este faptul că mai multe probe din cele două dosare penale au dispărut, astfel că probabil nu se va descoperi vreodată dacă Olariu a fost sau nu condamnat pe nedrept. 

Alte ştiri pe această temă:

Orgiile din garsonieră: şapte minori au fost violaţi de pedofilul care îşi filma victimele. Doi dintre ei au batjocorit şi au ucis apoi o femeie fără adăpost

Un bărbat care poza în bunic drăgăstos, acuzat de viol şi pedofilie. Susţine că nu trebuie să fie acuzat de viol pentru că nu le-a dezvirginat pe fete

Crime în serie care au zguduit România. Un pedofil a violat şi omorât patru băieţi: „Am vrut să mă răzbun pentru abuzurile din copilăria mea“ 

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite