Interviu Elena Ţîmpău, campioană şi antrenoare de atletism: „M-am născut pentru atletism“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Ţîmpău pregăteşte viitorii campioni în atletism
Elena Ţîmpău pregăteşte viitorii campioni în atletism

Elena a câştigat primul său premiu în urmă cu 22 de ani, dar un accident a făcut-o antrenoare. Sportiva a reuşit să „şlefuiască“ talentul câtorva tineri care au ajuns, la rândul lor, campioni la atletism. În prezent, Elena Ţîmpău este profesoară de sport la Şcoala „T. Ştefanelli“ din Câmpulung Moldovenesc şi antrenoare de atletism la CSM Suceava.

„ADS“: Când v-aţi descoperit pasiunea pentru atletism?
Elena Ţîmpău: De mic copil mi-a plăcut să alerg.  Am vrut să fac performanţă şi m-am mutat la Suceava, eu fiind din comuna Zvoriştea. Visul meu a fost să alerg în cursă cu Doina Melinte şi să o înving, iar în anul 1991 am avut ocazia, dar nu am reuşit să o depăşesc. Soţul meu spune că eu sunt căsătorită cu atletismul, pentru că şi sâmbăta şi duminica, de Paşte, de Crăciun, eu fac antrenamente.

Care a fost primul premiu prin care v-aţi remarcat în lumea sportului?
În clasa a VIII-a am participat la concursul naţional „Crosul pionierului“ şi am ajuns în finală, unde am obţinut locul II. Fiecare judeţ din ţară avea voie să participe cu un singur concurent, iar judeţul Suceava l-am reprezentat eu.

Care sunt cele mai importante rezultate din cariera dumneavoastră?
Am strâns circa 70 de medalii de-a lungul carierei şi am doborât două recorduri, din care unul încă este în vigoare. Este vorba despre proba de 3.000 m juniori I în sală. Dintre rezultatele cele mai importante aş menţiona titlul de vicecampioană la cross cu echipa României, la 5.000 m, obţinut în America (’92), vicecampioană europeană la cross, 1.500 m, în Spania (’93), dublă campioană balcanică, locurile IV şi II la echiden (maraton de şase fete) în Seul (’92 şi ’93) şi campioană mondială la cross, cu echipa României, în Bilbao (’93). 

Sunteţi antrenor de atletism la CSM Suceava. Ce rezultate aveţi?
În topul performanţei este Bogdan Macovei, care a doborât mai multe recorduri naţionale, şi este campion naţional de juniori la atletism în probele de 800 şi 1.500 m. Adina Bărbăuţă este campioană balcanică şi naţională, Adrian Dunea a obţinut rezultate foarte bune la Balcanică şi Naţională, Iulia Piticari are mai multe medalii câştigate, iar fiul meu, Laurenţiu, este vicecampion la atletism în sală. 

Care a fost momentul cel mai greu din carieră?
În urma unui accident auto m-am ales cu clavicula ruptă. Am făcut operaţie, m-am ales cu două plăcuţe şi şase şuruburi în claviculă, dar am avut o voinţă de fier şi am urmat un program intens de recuperare. Am vrut să redevin un om normal şi am reuşit. Acum alerg doar pentru mine, nu ca să concurez. M-am dedicat copiilor pe care-i antrenez.

Ce-i trebuie unui copil să facă performanţă în sport?
În primul rând calităţi native, o condiţie fizică bună şi să aibă un psihic puternic. Cu antrenamente serioase, de câteva ore pe zi, se poate ajunge la performanţă. Eu încerc să le transmit tuturor elevilor mei pasiunea pentru atletism. M-am născut şi trăiesc pentru atletism.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite