FOTO VIDEO Peste o mie de suceveni s-au adunat în centrul oraşului la ceremonia militară organizată de Ziua Naţională a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceremonia militară organizată la Suceava de Ziua Naţională a României. FOTO Dănuţ Zuzeac
Ceremonia militară organizată la Suceava de Ziua Naţională a României. FOTO Dănuţ Zuzeac

Peste o mie de suceveni, cu mic mare, s-au strâns astăzi în centrul municipiului Suceava pentru a lua parte la ceremonia militară organizată de Ziua Naţională a României.

Prefectura Suceava, cu sprijinul Garnizoanei Suceava, a organizat ceremonia militară cu ocazia Zilei Naţionale a României, astăzi, 1 Decembrie, cu începere de la ora 13.00, în Piaţa Tricolorului.

Au fost invitaţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Suceava şi ai Primăriei Municipiului Suceava, ai asociaţiilor veteranilor de război, cadrelor militare în rezervă şi retragere, Cultul erorilor, personal militar, civil din MAPN şi MAI, reprezentanţi ai partidelor politice, ai instituţiilor culturale, ştiinţifice, religioase, ai mass-media şi societăţii civile.

Din Partea Ministerului Apărării Naţionale – MAPN – au participat cu efective Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoşani, care a prezenta şi tehnică, iar Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung a participat cu două plutoane la garda de onoare.

Din Partea Ministerului Apărării şi Internelor, a participat cu efective Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă” Suceava, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni. Cu tehnică specifică participă ISU Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Direcţia Judeţeană de Informaţii Suceava. Primăria Suceava a pus la dispoziţia evenimentului fanfara.

Ceremonia militară organizată la Suceava de Ziua Naţională a României

Tehnica desemnată de fiecare structură a fost prezentată într-o expoziţie amplasată  în faţa Palatului Administrativ.

Toate efectivele au intrat în dispozitiv la ora 12.30, în faţa Palatului Administrativ, iar după instalarea oficialităţilor s-a intonat Imnul de Stat al României, a fost oficiat un serviciu religios, urmat de alocuţiunile autorităţilor referitoare la însemnătatea evenimentului. Au fost depuse coroane şi jerbe de flori şi a urmat defilarea gărzii de onoare, a tehnicii şi fanfarei, cu prezentarea onorului.

Ceremonia militară organizată la Suceava de Ziua Naţională a României

La ora 18.00, se va defăşura retragerea cu torţe a subunităţilor aparţinând Inspectoratului pentru Jandarmi Judeţean Suceava, şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. La aceeaşi oră va avea loc un moment artistic susţinut de Corala ISU „Bucovina”.

Alte ştiri pe această temă: 

În Baia Mare a fost organizată prima paradă militară, după mai bine de 30 de ani

FOTO VIDEO Mii de gălăţeni au asistat la manifestările organizate de Ziua Naţională a României

VIDEO Cozi uriaşe pentru porţiile de fasole şi vin fiert, împărţite buzoienilor de Ziua Naţională

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite