FOTO Doliu în Suceava. Cu candele în mâini, sucevenii au cerut demolarea Zidului Morţii. Victimele, aplaudate de protestatari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 500 de persoane au participat, vineri seară, la un protest la Zidul Morţii, aşa cum este cunoscut pilonul unde patru persoane şi-au pierdut viaţa în accidente. Având candele aprinse, oamenii au mărşăluit pe distanţă de peste un kilometru din comuna Şcheia până la Zidul Morţii.

Peste 500 de persoane au participat, vineri seară, la un protest la Zidul Morţii, aşa cum este cunoscut pilonul din intersecţia dintre DN17 şi viitoarea variantă ocolitoare a municipiului Suceava, unde patru persoane şi-au pierdut viaţa în două accidente rutiere mortale.

Participanţii la protest au aprins candele şi au purtat bannere şi pancarte cu sloganul "Aici se moare!". Protestatarii spun că doresc dărâmarea Zidului Morţii şi adoptarea unei soluţii diferite pentru amenjarea intersecţiei.

Sucevenii s-au adunat în parcarea unui hypermarket din zonă şi au mărşăluit până la pilonul cunoscut ca Zidul Morţii.

Pe parcursul deplasării, sucevenii au fost însoţiţi de echipaje de jandarmi şi poliţişti.

La Zidul Morţii, oamenii au aprins candele şi au ţinut un moment de reculegere. Cele patru victime ale accidentelor rutiere au fost apaludate la finalul orei de protest. Acţiunea a fost autorizată de Primăria comunei Şcheia.

image

„Trebuia să o facem atunci când primii oameni au căzut victimă acelei soluţii complet aberante. Puterea civică ar trebui să dispună: Dărâmaţi zidul!”, a declarat Adrian Graur, fostul rector al Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava.

La protest au participat rude ale celor care şi-au pierdut viaţa în accidentele care au avut loc aici. „În ce s-au izbit? Într-un zid? Nu, doamnă! Într-o cetate s-au izbit! Aici este o cetate, oameni buni! Puneţi candele roată împrejur ca să semnalizeze, că nu au autorităţile bani!”, a declarat soţia şoferului camionului care în noiembrie 2012 s-a izbit în Zidul Morţii.

image

Oamenii au aprins lumânări şi au depus flori la plăcile funerare, mărturie a tragediilor produse aici.

 „Ar trebui spulberat cu totul. Ar trebui tras proiectantul, arhitecţii, la răspundere pentru aşa ceva”, este de părere un alt participant.

Un nou accident mortal poate avea loc oricând aici, spun şoferii. Şi asta pentru că zidul este ridicat chiar în mijlocul drumului.

image

„Aşa ceva pe un drum european? Pe mijlocul drumului? Poţi să vezi în lumea asta aşa ceva? În unghi de 90 de grade. Îţi apare pur şi simplu în faţă. Vrei să mergi regulamentar şi îţi apare în faţă”, se plânge un cetăţean.

Pe parcursul protestului nu au fost înregistrate incidente. Jandarmeria a estimat că la protest au participat aproximativ 500 de persoane.

image

Zidul Morţii a luat patru suflete: doi adulţi, un tânăr şi un copil

Vineri, 3 ianuarie, un tânăr de 21 de ani a murit după ce maşina în care se afla s-a izbit frontal în pilonul construit în mijlocul DN17 (E576). Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la ceaţa densă şi carosabilul acoperit cu mâzgă. În noiembrie 2012, doi adulţi şi un copil au murit striviţi în cabina unui camion încărcat cu lemne care s-a izbit frontal în Zidul Morţii. Alte câteva zeci de accidente uşoare au avut loc de-a lungul timpului în acea zonă.

În 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a afirmat în mai multe rânduri că în zonă va fi asigurat iluminat public iar accesul în intersecţie va fi făcut de la o distanţă mai mare faţă de pilonul construit în mijlocul drumului, dar aceste declaraţii nu au fost încă respectate.

Pe aceeaşi temă:

„Aici se moare!”, mesajul cu care şoferii suceveni vor să demoleze Zidul Morţii

Măsurile luate de autorităţi la "zidul morţii": benzi rezonatoare şi lămpi luminoase suplimentare

EXCLUSIV Proiectantul Zidului Morţii îşi apără „opera“: „Intersecţia este sigură. Şoferii sunt vinovaţi pentru accidente!“

Tragediile de la Zidul Morţii, pasate între CNADNR, constructor şi Poliţie. Cum vor acum autorităţile să evite alte nenorociri

FOTO VIDEO Cum a apărut cea mai mare aberaţie rutieră din România: "Zidul Morţii" din Suceava, pilonul-capcană din mijlocul drumului

Fostul rector USV desfiinţează autorităţile în cazul Zidului Morţii: „Dezinteres total faţă de respectarea normelor de securitate”

VIDEO „Zidul morţii” a mai luat un suflet. Un tânăr a murit strivit de pilonul construit în mijlocul drumului

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite