Doi pietoni spulberaţi de un dornean ce a aţipit la volan. Un bărbat de 56 de ani a murit pe loc
0
Un bărbat de 56 de ani a murit pe loc, în timp ce fiul său a ajuns la spital cu piciorul rupt. Şoferul în vârstă de 67 de ani, din comuna Şaru Dornei, s-a ales cu un dosar pentru ucidere din culpă
Un grav accident de circulaţie s-a produs astăzi, în jurul orei 16.00, pe DN 17, la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc dinspre Suceava.
Petru Galan, de 67 de ani, din comuna Şaru Dornei, în timp ce conducea autoturismul Chevrolet, pe direcţia Suceava – Vatra Dornei, a aţipit la volan, a pătruns pe contrasens şi i-a lovit pe Vasile I., de 15 ani şi Octav Iliucă, de 56 de ani, ambii din comuna Pomârla, judeţul Botoşani, tată şi fiu, care se deplasau pe acostamentul de pe marginea drumului.
La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe de la SMURD şi SAJ, însă pentru bărbatul de 56 de ani nu s-a mai putut face nimic.
Botoşăneanul a fost găsit inconştient, iar medicii au încercat să-l resusciteze zeci de minute în şir, însă fără succes. Fiul său a scăpat cu viaţă, el alegându-se doar cu o fractură la un picior. Minorul a fost transportat la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc.
Cei doi se îndreptau spre gara din Câmpulung Moldovnesc, după ce minorul a susţinut o probă de examen pentru a fi admis la Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” din localitate. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care la spital i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „vătămare din culpă”. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul rutier.