Cum a dovedit un activist de mediu că Poliţia Locală l-a amendat în mod abuziv
0
Daniel Bodnar, din judeţul Suceava, susţine că a fost amendat abuziv de Poliţia Locală Rădăuţi pentru că nu ar fi respectat izolarea. Imaginile de pe camera de supraveghere arată că era la domiciliu în momentul în care poliţiştii l-au căutat.
Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost plasat în izolare, în luna decembrie a anului trecut, după ce s-a întors din Austria, unde şi-a vizitat soţia şi fetiţa.
Pe dat de 20 decembrie, în jurul orei 20.40, un echipaj al Poliţiei Locale Rădăuţi a venit acasă la Daniel ca să verifice dacă aceasta respectă izolarea.
Poliţiştii au bătut la uşă, dar nu au primit un răspuns, aşa că s-au grăbit să-l amendeze pe activist.
În procesul verbal de constatare a contravenţiei, poliţistul local Alin Martinescu a menţionat că:
„în urma verificării susnumitului la adresa trecută în fişa de monitorizare pentru auto-izolare acesta nu se afla la respectiva locaţie şi nici la telefonul declarat nu a răspuns fiind sunat de cel puţin patru ori la fiecare control”.
Pe de altă parte, invitat la o emisiune a Daniel Bodnar a povestit că în perioada izolării a fost verificat de mai multe ori pe zi de către poliţişti. În ziua menţionată în procesul verbal, Daniel susţine că nu a auzit când oamenii legii i-au bătut la uşă pentru că făcea baie.
„Făceam o baie şi ascultam muzică. La un moment dat mi s-a părut că aud câinii lătrând şi am ieşit, dar nu mai era nimeni”, a spus activistul, potrivitstirisuceava.net

Rădăuţeanul susţine că va contesta în instanţă procesul verbal de constatare a presupusei abateri şi crede că va avea câştig de cauză pentru că are dovezi că era acasă în momentul controlului.
Daniel a publicat pe contul său de Facebook o captură de pe camera de supraveghere de la adresa unde a declarat că se izolează. Data şi ora de pe captura video contrazic acuzaţiile prevăzute în procesul verbal.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Ce a declarat Donald Trump după ce Congresul a validat victoria în alegeri a democratului Joe Biden