Cinci copii au fost loviţi de o maşină într-o staţie de autobuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer a intrat cu maşina într-o staţie de autobuz din comuna suceveană Moara, rănind cinci copii aflaţi în zonă.

UPDATE ora 14.00: „La accident, vorbim despre un autoturism, care a acroşat cinci copii, care aşteptau într-o staţie de autobuz, în centrul localităţii Liteni.

Ne-am deplasat la faţa locului cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, iar în sprijinul nostru a sosit şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Din fericire, cei cinci minori cu vârste între 12 şi 15 ani (trei de 12, unul de 14 şi ultimul de 15 ani), deşi au suferit traumatisme, toţi erau în stare stabilă şi cooperanţi.

După ce au fost monitorizaţi din punct de vedere medical, au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, pentru investigaţii suplimentare.

Colegii mei de la Poliţie vor face cercetări şi vor stabili împrejurările şi cauza producerii acestui accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul adjutant Alin Găleată. 


Astăzi, în jurul orei 12.15, un şofer a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, lovind o staţie de autobuz din localitatea Liteni, comuna Moara, judeţul Suceava.

În urma impactului, au fost răniţi cinci copii aflaţi în staţia de autobuz. Aceştia au fost transportaţi la spital, fiind conştienţi şi stabili hemodinamic.

Poliţiştii au deschis un dosar penal, urmând a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier.

Vom reveni cu detalii.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite