Cetatea de Scaun a Sucevei va fi închisă următoarele două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timp de două luni, Cetatea de Scaun a Sucevei va putea fi admirată doar de la distanţă.        Foto: Sandrinio Neagu
Timp de două luni, Cetatea de Scaun a Sucevei va putea fi admirată doar de la distanţă.        Foto: Sandrinio Neagu

Lucrările de renovare şi lipsa de personal au determinat conducerea Muzeului Bucovinei să închisă temporar Cetatea de Scaun a Sucevei. Măsura va fi în vigoare timp de două luni, perioadă în care turiştii pot admira fosta cetate a domnitorului Ştefan cel Mare doar de la distanţă.

Conducerea Muzeului Bucovinei a decis să închidă Cetatea de Scaun a Sucevei pentru publicul larg. Hotărârea este deja în vigoare şi va fi valabilă până pe 1 martie 2013.

Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei, a explicat şi raţiunile pentru care s-a ajuns în această situaţie.

Pe de o parte, lucrările de restaurare şi consolidare care se desfăşoară în zona podului de la intrarea în Cetate pot avea consecinţe asupra siguranţei turiştilor, iar pe de altă parte, cei doi muzeografi care au în grijă obiectivul turistic sunt în concediu şi nu are cine să le ţină locul.

Cetatea de Scaun a Sucevei se află de anul trecut în proces de restaurare şi consolidare, lucrările realizându-se cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional.

Este vorba de un proiect în valoare de 52,6 milioane de lei promovat de Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Primăria Suceava, lucrările fiind programate a se finaliza în 2015.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite