Ce riscă ucigaşii care au masacrat şase câini pe un câmp de lângă Suceava. Poliţia a stabilit un cerc de suspecţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Florin Costanda
FOTO: Florin Costanda

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru „Adevărul” că au fost audiate deja două persoane în cazul celor şase câini care au fost împuşcaţi pe un câmp de pe raza comunei Arbore, din judeţul Suceava.

Poliţia a demarat deja ancheta în cazul câinilor care au fost împuşcaţi pe un deal dintre localităţile Clit şi Arbore ale judeţului Suceava. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru „Adevărul” că pe 7 ianuarie, în intervalul de ore 8.00 – 15.00 în zona respectivă a fost organizată o partidă de vânătoare autorizată. Organizatorul partidei a fost unul dintre cei audiaţi. El le-a spus poliţiştilor că vânătorii au împuşcat doar doi iepuri, aşa cum arată şi procesul verbal încheiat la sfârşitul vânătorii.

Poliţiştii nu iau în calcul doar declaraţiile vânătorilor. Leşurile vor fi supuse unor necropsii pentru extragerea alicelor. Va urma apoi o analiză balistică. Specialiştii vor să afle dacă alicele extrase corespund cu cele folosite de vânători.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, vânătorii riscă amendă penală sau închisoare între 1 şi 3 ani, potrivit unei legi din 2015.

Cazul este şi în atenţia Asociaţiei de protecţie a animalelor "Casa lui Patrocole". 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite