Cătunul din Suceava unde trăiesc zeci de copii care au abandonat școala. Polițiștii au găsit un adolescent care în acte nu există

0
Publicat:

Zeci de copii dintr-un cătun din judeţul Suceava au acumulat peste 100 de absenţe la şcoală, fiecare, poliţiştii organizând o acţiune în satul respectiv pentru a verifica situaţia familiilor din care aceştia provin.

Polițiștii au verificat 25 de familii într-un cătun din localitatea Șcheia FOTO IPJ Suceava
Polițiștii au verificat 25 de familii într-un cătun din localitatea Șcheia FOTO IPJ Suceava

Cu ocazia verificărilor, reprezentanţii Poliţiei din Suceava au identificat un tânăr de aproximativ 18 ani care nu figurează în niciuna dintre evidenţele autorităţilor, neavând niciun document de identitate şi nefiind declarat a naştere.

Acţiunea poliţiştilor suceveni a avut loc într-un cătun din localitatea Şcheia, unde trăiesc zeci de familii cu situaţii materiale precare şi cu numeroşi copii.  

„Împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava au fost efectuate verificări la 25 familii, ocazie cu care au fost vizaţi 32 minori care au fiecare peste 100 absenţe nemotivate de la orele de curs, urmărindu-se prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, prevenirea delicvenţei juvenile şi victimizării minorilor, ocazie cu care au fost luate în monitorizare 3  familii de către reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava”, au precizat reprezentanții IPJ Suceava.

Poliţiştii au distribuit pliante şi ghiduri de prevenire, amintindu-le părinţilor că au obligaţia de a-şi trimite copiii la şcoală şi că tutorele care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică pe copil prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

În timpul verificărilor din respectivul cătun, poliţiştii au descoperit şi un tânăr care în evidenţele autorităţilor nu există. Părinţii au declarat că adolescentul a fost născut în octombrie 2006, însă niciodată nu au făcut demersuri pentru a-l declara, a obţine certificat de naştere sau alt document care să ateste că este cetăţean.

Poliţiştii au solicitat, în acest context, compartimentului de stare civilă din cadrul Primăriei comunei Şcheia să finalizeze procedura legală pentru stabilirea cu exactitate a datei şi locului naşterii, ulterior urmând să se procedeze la emiterea certificatului de naştere.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite