Bătrână găsită moartă pe stradă după ce, pe timpul nopții, a plecat din spitalul în care era internată
0Tragedia s-a petrecut la Fălticeni, județul Suceava, iar femeia a fost găsită întâmplător, de un trecător, lângă o mănăstire. Polițiștii fac acum cercetări.
Caz revoltător la Fălticeni, unde o femeie internată în spitalul din localitate, și care suferea de demență, a reușit să plece noaptea din salon, fără ca nimeni să observe, iar apoi să ajungă pe străzi.
Bătrâna în vârstă de 88 de a fost găsită inconștientă, pe un pod care făcea accesul spre o casă, în apropierea Mănăstirii Buciumeni.
Un trecător a observat-o întâmplător și a cerut ajutor la 112. La fața locului au ajuns polițiștii și cadrele de la Serviciul de Ambulanță.
Femeia zăcea inconștientă pe pod, în stop cardio-respirator și i s-au efectuat minute întregi manevre de resuscitare, care însă nu au avut nici un efect. Medicii au declarat în cele din urmă decesul.
Cu doar o oră înainte, duminică dimineață, o asistentă de la Spitalul Municipal Fălticeni a sunat la 112 și a reclamat că una din paciente nu este de găsit, a dispărut peste noapte, fiind vorba chiar de bătrâna găsită în stradă.
Cum femeie suferea de demență, nimeni nu știe cum a ajuns în zona mănăstirii și ce căuta acolo. Cert este că aceasta a ieșit din spital fără ca nimeni să observe că ea lipsește, ore întregi.
Din discuțiile purtate cu nepotul persoanei decedate, a rezultat că bunica lui era internată în Spitalul Municipal Fălticeni din data de 6 martie și că aceasta avea momente în care nu mai era lucidă.
În urma examinării cadavrului, s-a constatat faptul că acesta nu prezintă urme de violență pe suprafța corpului.
Trupul bătrînei de 88 de ani a fost transportat la spital pentru efectuarea necropsiei.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, ne-a declarat că polițiștii au deschis în acest caz dosar de cercetare pentru moarte suspectă și vor să stabilească circumstanțele exacte în care a intervenit decesul femeii.