Accident rutier cu cinci răniți pe un bulevard din Suceava, în zona unei gropi adânci în asfalt VIDEO

0
Publicat:

Doi șoferi au intrat pe aceeași bandă de mers, aproape simultan, pentru a evita banda pe care era groapa. iar unul dintre ei a izbit microbuzul de un stâlp. Cinci persoane au fost rănite, din care patru copii.

accident groapă în asfalt Suceava, FOTO: Alina Iosif
accident groapă în asfalt Suceava, FOTO: Alina Iosif

Accidentul a avut loc pe Calea Unirii din municipiul Suceava, unul din cele mai circulate bulevarde din oraș, pe care însă a apărut o groapă adâncă de un metru în asfalt – pe un sens de mers.

Polițiștii spun că șoferul microbuzului, un bărbat de 31 de ani, care era împreună cu soția și cei patru copii, a făcut slalom între benzi, în viteză.

Și șoferul din față însă a virat pentru a intra pe aceeași bandă și pentru a evita astfel porțiunea unde era groapa în asfalt. Pentru a evita impactul, șoferul microbuzului a tras de volan dar s-a izbit violent de un stâlp din beton de la marginea drumului.

În urma impactului, cei patru copii – cu vârste între 2 și 6 ani, dar și mama lor au fost răniți.

Ei au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD ajunse la fața locului după care au fost transportați la Spitalul Județean Suceava. Din fericire, starea lor nu este gravă.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier, însă martorii spun că ambii șoferi au încercat să evite porțiunea surpată de asfalt.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în vederea recoltării de probe biologice

El este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.

Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă și se vede în imagini că șoferul microbuzului intră de pe o bandă pe alta, la fel ca și cel din fața lui.  

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite