Unul dintre cei mai bogaţi fermieri din Ialomiţa, ucis de COVID-19, declarat cetăţean de onoare
0
Alexandru Gheorghe, unul dintre cei mai bogaţi fermieri din Bărăgan, a fost declarat cetăţean de onoare post-mortem al oraşului Slobozia. Fermierul a murit pe 1 decembrie 2020, după ce fusese infectat cu COVID-19.
Vineri, la Slobozia, în şedinţa de Consiliu Local a fost votată în unanimitate propunerea privind acordarea distincţiei de cetăţean de onoare post-morttem pentru fermierul ialomiţean Alexandru Gheorghe.
Bărbatul avea 68 de ani şi a fondat SOMALEX, una dintre cele mai performante exploataţii agricole din judeţul Ialomiţa. Alexandru Gheorghe, în vârstă de 68 de ani, fusese infectat cu noul coronavirus, iar starea sa s-a înrăutăţit, fiind internat în stare critică pe Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Cu toate eforturile medicilor, acesta nu a mai putut fi salvat. Gheorghe Alexandru făcea parte şi din forul de conducere al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR).
În 2015, Alexandru Gheorghe a fost primul câştigător al trofeului Porumbul de Aur pentru cultura neirigată. Fondatorul Somalex făcea agricultură de la începutul anilor 90 şi în ultimii ani a reuşit să rezolve una dintre cele mai mari probleme ale fermierilor din zona sa – fărâmiţarea parcelelor de teren agricol.
Vă mai recomandăm şi: