Taxe şi impozite locale, plătite direct de pe telefon la Feteşti. Ce paşi trebuie urmaţi
0
Feteştenii îşi pot plăti taxele şi impozitele locale, amenzile şi alte obligaţii fiscale de pe orice telefon prin aplicaţia Avansis Mobile.
Conform autorităţilor locale, aplicaţia Avansis Mobile poate fi utilizată de către toţi cetăţenii care au ROL deschis la Primărie, de pe orice telefon cu sistem de operare Android sau IOS şi oferă siguranţă deplină utilizatorilor în privinţa confidenţialităţii datelor.
Momentan pot exista dificultăţi în înregistrare pe dispozitivele cu IOS, dar acestea vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, spun reprezentanţii Primăriei Feteşti. Primul pas care trebuie făcut pentru a folosi aplicaţia este instalarea acesteia pe telefon.
Pentru a instala aplicaţia, se deschide magazinul de aplicaţii pe dispozitivul pe care se doreşte instalarea şi se caută termenul Avansis Mobile. În cel mai scurt timp aceste plăţi vor putea fi efectuate şi prin platforma ghiseul.ro.
De asemenea, Primăria Municipiului Feteşti va face toate demersurile necesare pentru a reduce timpul de lucru cu contribuabilii şi timpul alocat soluţionării tuturor solicitărilor acestora, dar şi pentru un management mai eficient, mai transparent, economie de timp, resurse umane şi financiare.
Vă mai recomandăm şi: