Studentul la Chimie care readuce maşina Dacia la viaţă: „Te costă o mică avere“

0
0
Sebastian Anghelache FOTO Arhivă personală
Sebastian Anghelache FOTO Arhivă personală

Student în anul al II-lea, Sebastian Anghelache din Slobozia, Ialomiţa, recondiţionează maşini vechi, fiind un fan al brandului românesc Dacia. Meştereşte la ele luni în şir, însă are o mare satisfacţie atunci când acestea pornesc la prima cheie.

Este o pasiune costisitoare, care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul părinţilor, şi care implică multă muncă. Pentru Sebastian, 19 ani, repararea unei maşini vechi înseamnă ambiţie, autodepăşire, provocare, dar şi multe cunoştinţe pe parte mecanică. 

Spune că dorinţa sa este de a învăţa cât mai multe, iar la acest capitol are un profesor pe măsură. Ion Toma, fost mecanic auto, cu vechi state de plată în meserie, este omul care i-a desluşit tainele acestei meserii.

„Consider că pasiunea m-a ales pe mine, chiar nu ştiu cum să răspund la această întrebare. Cred, până la urmă, este vorba şi despre un talent nativ, pentru că eu nu am studiat acest domeniu. 

Am urmărit Maşinistul, un canal de Youtube, care a pornit de la ideea de a promova pasiunea pentru maşini clasice. Mi-a plăcut acest lucru, de a avea o maşină unică pe care nu o vezi în fiecare zi pe şosea. De aici a pornit totul, iar apoi, lucrurile au început să vină firesc.

 Am fost un elev conştiincios, am învăţat de la domnul Toma multe secrete, reuşind cu timpul să pot să repar singur, să-mi dau seama ce defecţiune are, ce trebuie să schimb. În final, când obţii un rezultat peste aşteptări, devii într-adevăr fericit. Aici stă marea bucurie şi împlinire”, povesteşte tânărul din Slobozia.

Domnul Toma, al treilea bunic

Ca să-şi poată întreţine pasiunea, Sebastian a avut parte de ajutorul familiei, al prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor. Toată lumea l-a încurajat şi susţinut în ceea ce face. Deşi este o muncă grea, care necesită multă răbdare şi concentrare, tânărul nu s-a dat bătut, chiar dacă a bifat şi mici eşecuri. 

slobozia sebastian anghelache si masina Dacia FOTO arh.pers.S.A.

Maşina preferată a lui Sebastian FOTO Arhivă personală

„Atelierul meu nu e chiar la mine acasă, ci este la bunicii mei în curte. Cu timpul, pentru că nevoia m-a împins, am achiziţionat, pe lângă piese de maşină, şi diverse unelte. Acum pot spune că am aproape tot ce îmi trebuie. Ajutor a venit din toate părţile, toate rudele şi prietenii au fost foarte săritori. Şi ei sunt la fel de entuziasmaţi ca şi mine, şi de-abia aşteaptă să fie finalizat proiectul. M-au ajutat din punct de vedere financiar părinţii, unchiul meu mi-a făcut cadou o trusă de scule de ultimă generaţie. 

slobozia sebastian anghelache si masina Dacia FOTO arh.pers.S.A.

La expoziţie la Constanţa FOTO Arhivă personală

La început nu ştiam foarte multă mecanică şi, cu ajutorul domnului Toma Ion, fost mecanic, am învăţat foarte multe despre maşina poporului. M-am ataşat de dumnealui şi am ajuns să îl simt ca un al treilea bunic al meu. Îi sunt profund recunoscător petnru că a avut răbdare cu mine şi a manifestat înţelegere de fiecare dată când lucrurile s-au mai complicat. Sunt un elev bun, m-am documentat şi singur despre istoria Dacia, încercând să înţeleg toate mecanismele de funcţionare”, explică Sebastian Anghelache.

Margareta, prima dragoste

Studentul din Slobozia are permis de conducere din anul 2020. Spune că îi place să conducă orice fel de maşină, nu este pretenţios în privinţa mărcilor. Cu toate acestea, prima maşină pe care a condus-o a fost un Chrysler Voyager din 2001.

„Pot spune ca am pornit pe picior mare, nefiind cea mai mică maşină, însă rămân un pasionat al bătrânei Dacia. Cea mai bună maşină de condus este cea pe care o ai, însă trebuie să admit că aş conduce o maşină de circuit, mi-aş dori să am parte de o asemenea experienţă. Pe drumurile publice consider că se poate circula chiar şi cu Dacia, media de viteză fiind similară”, spune Sebastian. 

slobozia sebastian anghelache si masina Dacia FOTO arh.pers.S.A.

Maşina preferată a lui Sebastian FOTO Arhivă personală

A avut ambiţia ca prima maşină pe care a recondiţionat-o să fie o Dacia break 1310, fabricată în anul 1989, cu mult înainte ca Sebastian să se fi născut. 

slobozia sebastian anghelache si masina Dacia FOTO arh.pers.S.A.

Maşinile din comunism, pasiunea unui tânăr din Slobozia FOTO Arhivă personală

„Dorinţa a mea a fost ca în momentul în care urma să am permisul, auto să am maşina mea pe care să o conduc. Prima mea maşină a fost o Dacia 1310 break albastră, fabricată în 1989, pe care am botezat-o  Margareta. Avea culoarea albastră, iar acum este în perfectă stare de funcţionare. Pot să mă duc cu ea oriunde. Dezamăgirea şi, implicit, motivul pentru care nu am mai continuat proiectul a fost momentul vopsirii. Nefiind experimentat nu am putut să observ că maşina a fost refăcută necorespunzător pe partea caroseriei, astfel nu am putut să ating perfecţiunea pe care o doream, aşa că am renunţat si am luat un moment de pauza. Eram gata să renunţ. M-am răzgândit însă în 2019 când am avut ocazia să particip la întâlnirea Dacia clasic, în piaţa Ovidiu din Constanţa. 

slobozia sebastian anghelache si masina Dacia FOTO arh.pers.S.A.

Maşina poporului, vechea Dacia FOTO Arhivă personală

Acolo am observat că din 81 de maşini prezente era un singur break 1300. Şi tot acolo am observat toate nuantele din paletarul disponibil în perioada respectivă şi m-am decis la portocaliu 313.   Următorul automobil, tot marca Dacia modelul 1310 berlină, fabricat in 1993, a avut o viaţă scurtă. Observând că maşina era într-o stare decentă, am decis să o repar şi să o readuc la viaţă. Iar după ce am reparat-o am reusit să o vând”, explică Sebastian Anghelache.

O piesă valoroasă din 1978

În prezent, studentul din Slobozia lucrează la un automobil tot marca Dacia, modelul 1300 break, fabricată în 1978. Maşina este dezechipată şi pregătită pentru vopsit, iar Sebastian este nerăbdător să termine proiectul. „Este o piesă valoroasă, care se vinde doar cu preţuri în valută, cu caroseria produsă în Franţa. Conform unei postari pe Facebook a Retromobil Romania s-au atestat 1.111 vehicule istorice din care numai 3 sunt exact acelaşi model ca al meu. Pentru mine nu reprezintă decât un motiv de mândrie că am reuşit s-o achiziţionez. Mă voi bucura mai mult de ea după ce o să mă plimb cu ea”, spune tânărul pasionat de repararea maşinilor vechi. 

slobozia sebastian anghelache si masina Dacia FOTO arh.pers.S.A.

Maşina preferată a lui Sebastian FOTO Arhivă personală

Despre această pasiune a sa care a început în urmă cu 3 ani, părinţii lui Sebastian sunt încântaţi. „Văd acest lucru ca pe o evadare a mea, ca pe un moment de deconectare de la realitate şi se bucură că am o pasiune aşa frumoasă. Ei mă susţin în tot ceea ce fac, însă nici eu nu i-am dezamăgut până acum. Am reuşit să fiu admis la Chimie farmaceutică, la Universitatea Bucureşti, împlinindu-mi visul. Într-adevăr nu este o pasiune pentru oricine şi recunosc că este costisitoare. Se strânge treptat o mică avere, ajungându-se la preţul unei maşini second-hand, de peste 3.000 de euro, destul de dotată, însă bucuria de a şti că e lucru făcut cu mâna ta nu se compară cu nimic”, spune Sebastian.

Chimia, dorinţă de viitor

Pasiunea pentru maşini nu l-a împiedicat pe Sebastian să înveţe pentru admiterea la facultatea. Şi-a organizat timpul atât de bine, încât a reuşit să îmbine cele două pasiuni: maşinile şi chimia.

„Mecanica auto mă ajută să mă relaxez şi o percep ca pe o pasiune şi un mod frumos de a îmi umple timpul liber. Pe lângă asta, sunt bucuros de faptul că pot să îmi întreţin singur maşinile. Chimia este încă la început de drum, privesc cu entuziasm primul experiment efectuat în laborator şi o văd ca pe o profesie.  Pe viitor chimia va rămâne pe primul loc şi sper să am o carieră de succes, mecanica fiind o modaliate de relaxare şi o plăcere a mea”, a precizat Sebastian Anghelache, care şi-ar dori să recondiţioneze un Mustang sau un Buick, însă i-ar plăcea şi un Espero sau un Tico, pentru că sunt maşini simpatice.

slobozia sebastian anghelache si masina Dacia FOTO arh.pers.S.A.

Maşina preferată a lui Sebastian FOTO Arhivă personală

„Cel mai mult am lucrat 12 ore într-o singura zi la maşina cu numarul 2, dar am reuşit să o termin în ziua respectivă. A fost un moment satisfăcător deoarece reuşisem să termin maşina. Pur şi simplu, am simţit că am readus-o la viaţă salvând-o astfel de la o moarte sigură. Timp pentru reparaţii am destul, mă organizez astfel încât să dau prioritate maşinilor, deoarece o fac cu bucurie şi cu multă pasiune”, povesteşte tânărul Sebastian.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Povestea celui mai bogat ţinut minier din România interbelică. Judeţul cu zeci de mine de aur, cărbune şi fier

 

Primul muzeu de artă construit în România de la Revoluţie încoace, în impas. De ce s-a blocat investiţia la 60%

Mai multe - Slobozia

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite