Slobozia: Zile ploioase în Bărăgan
0Meteorologii vin cu veşti mai puţin bune. În următoarele zile cerul Bărăganului va fi acoperit de nori şi va ploua.
Zilele însorite de toamnă vor fi înlocuite cu cele înnorate. Meteorologii atrag atenţia că de joi şi până duminică va ploua. Cu toate acestea, temperaturile maxime vor fi cu 5 grade Celsius mai mari, decât cele specifice acestei perioade a anului. În timpul zilei vor ajunge la valoarea de 15 grade celsius, iar în timpul nopţii vor varia între 3 şi 4 grade Celsius. În tot acest interval de timp, vântul va sufla slab, cu unele intensificări în zilele de week-end.