Slobozia: Zece copii din Ialomiţa, infectaţi cu un rotavirus / UPDATE + FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru moment, nu se ştie cu exactitate cauza îmbolnăvirii celor zece copii. Opt din cei zece micuţi au fost transferaţi la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală şi sunt ţinuţi în carantină.

UPDATE ora 17:00:  În momentul în care medicii au instituit carantina pe primul palier al secţiei de Pediatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, toţi copiii internaţi acolo au fost transferaţi pe cel de-al doilea palier al secţiei. Mamele micuţilor au intrat în panică. Femeile se temeau ca nu cumva şi copiii lor să fie infectaţi cu rotavirus. „Sper ca fetiţa mea să nu fi luat şi ea virusul  despre care se vorbeşte în tot spitalul. Până acum, s-a simţit bine, dar, dacă i se face rău, voi cere să imi dea trimitere la Bucureşti“, spune cu îngriorare Mariana Constantin (24 de ani), una dintre mamele al cărei copil a fost plimbat de la un palier la altul.

image

UPDATE: ora 15:25 - Rotavirusul este un virus care atacă intestinul subţire, provocând gastroenterita acută, şi afectează 95% dintre copiii cu vârsta de până la 5-6 ani. Acest virus se transmite pe cale fecal-orală, prin contact cu mâini contaminate, precum şi cu obiecte sau suprafeţe care au fost contaminate. Există şi cazuri, însă, când virusul se transmite şi prin respiraţie sau prin apă contaminată. Infecţia cu rotavirus apare cel mai adesea iarna şi se manifestă prin diaree acută, vomă, febră şi ameţeli. Incubaţia bolii este mai mică de 48 de ore, iar debutul ei este brusc. După două zile, febra şi voma dispar. După dispariţia simptomelor, un copil mai este contagios încă 10 zile.

image

UPDATE: ora 13:55 - „M-am internat cu el vineri seara. Avea febră 39 şi era stricat la stomac şi vărsa. M-am speriat şi am ajuns cu el la spital“, spune Ionela Vişan (15 ani), mama lui Cristian Vişan (un an si trei luni), copilul care a rămas internat pe secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.

UPDATE: ora 13:30 - „Rotavirusul provoacă o formă acută de enterocolită. Copilul infectat acuză dureri groaznice de stomac, vărsături şi are scaune diareice. Pentru tratarea acestei afecţiuni, medicii recomandă tratament cu antibiotice. Cu toate acestea, chiar şi după vindecare copiii rămân contagioşi până la 10 zile“, explică dr. Nina Precup-Vâlcea.

UPDATE: ora 13:15 - Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia susţin că, în weekend-ul recent încheiat, alţi patru copii s-au prezentat la spital, acuzând aceleaşi simptome ale infecţiei cu rotavirus. „Aceşti patru copii au fost trimişi instant la Bucureşti, la Matei Balş, pentru că noi ne aflam în imposibilitatea de a face vreo analiză. Am rămas fără testere şi am luat decizia de a îi trimite la Bucureşti. Concret, putem spune că nouă copii au acuzat simptome de rotavirus, iar şapte dintre ei au fost transferaţi la Matei Balş“, precizează dr. Nina Precup-Vâlcea.

image

UPDATE: ora 12:30 - Palierul 1 al secţiei de Pediatrie este în carantină. Toţi copiii internaţi au fost evacuaţi şi mutaţi în cealaltă aripă a secţiei. „Faptul că s-au prezentat la spital cu această afecţiune arată că virusul a fost contactat în spital, dar nu este exclus să îl fi luat şi din atmosferă“, mai spune dr. Nina Precup-Vâlcea. În momentul de faţă, a fost demarată acţiunea de dezinfecţie terminală a secţiei.

„Copiii au fost internaţi săptămâna trecută, cu afecţiuni respiratorii. La două zile după externare, s-au prezentat înapoi la Pediatrie, acuzând o formă de enterocolită, cauzată de un rotavirus“, spune dr. Nina Precup-Vâlcea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Vom reveni cu amănunte!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite