Slobozia: Incendiu la o rezervă de furaje din comuna Platoneşti
0Incendiul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, la o gospodărie din satul Lăcusteni, comuna Platoneşti, fiind provocat de un trăsnet care a lovit o şiră de lucernă de aproximativ 15 tone.
„Pompierii din Garda Ţăndărei au fost alertaţi pentru a interveni la stingerea incendiului la ora 02.30 şi au acţionat mai bine trei ore până la lichidarea acestuia“, a declarat Lăcrămioara Chirea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.
Totodată, prin intervenţia pompierilor au fost protejate alte două stive de furajem, a câte zece tone fiecare, dar şi o anexă gospodărească de aproximativ 100 metri pătraţi.
În urma incendiului, a ars o cantitate de aproximativ trei tone de lucernă.