Slobozia: Dosarul „Sexgate cu VIP-uri şi politicieni“, din nou pe masa instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Tămârjan, Relu Costan, Ştefan Radu Nicola şi Gabriel Voicu sunt aşteptaţi miercuri, la Tribunalul Ialomiţa, pentru a fi audiaţi în dosarul în care sunt acuzaţi de trafic de persoane. Dosarul a fost amânat la mijlocul lunii decembrie pentru ca Ion „Terra“ Tămârjan să îşi angajeze un apărător, după rezilierea contractului cu Stelian Sîrbu.

Cei patru sunt cercetaţi în stare de libertate, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis, la mijlocul lunii noiembrie, înlocuirea măsurii de arest preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara. Ion Tămârjan, Relu Costan, alături de Ştefan Radu Nicola şi Gabriel Alexandru Voicu, sunt acuzaţi că au racolat peste 80 de fete pe care, ulterior, le-au obligat să se prostitueze în România şi Austria. De serviciile sexuale ale tinerelor, ar fi beneficiat şi politicieni români, printre care deputatul Robert Negoiţă, precum şi o serie de oameni de afaceri. Inculpaţii susţin, însă, că „fetele pe care le-am dus la clubul Babylon au realizat doar şedinţe foto şi videoclipuri pentru reclame. Atât şi nimic mai mult.“

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite