Şi-a însuşit bursele elevilor. O profesoară, fost director de şcoală, este anchetată pentru delapidare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii elevilor, însuşiţi de o profesoară FOTO Shutterstock
Banii elevilor, însuşiţi de o profesoară FOTO Shutterstock

O profesorară, fost director de şcoală, este anchetată de poliţiştii ialomişeni după ce, timp de 3 ani, şi-ar fi însuşit bursele mai multor elevi.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Ludmila Dascălu, citat de News.ro, poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale în cazul unei femei de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale, care şi-ar fi însuşit o parte din banii destinaţi burselor şcolare.

"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale. Din verificări a reieşit că, în perioada 2018-2021, o femeie, în vârstă de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale din judeţul Ialomiţa, şi-ar fi însuşit o parte din fondurile alocate pentru bursele şcolare. Prejudiciul este estimat la 22.000 de lei", a declarat reprezentantul IPJ Ialomiţa.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, verificările fiind continuate, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

În fapt, spun anchetatorii,  fostul director al Şcolii Profesionale Reviga din judeţul Ialomiţa şi-ar fi însuşit o parte din sumele ce li se cuveneau elevilor care proveneau din familii cu venituri reduse. Faptele au fost descoperite de noua directoare a şcolii, care a sesizat Inspectoratul Şcolar, instituţie ce a cerut un control la şcoala respectivă. 

Conform primelor concluzii, fosta directoare şi-ar fi însuşit o parte din sumele pe care în mod normal trebuia să le primească elevii ce proveneau din familii cu posibilităţi materiale reduse. Femeia acuzată că şi-ar fi însuşit banii copiilor, continuă să predea. Ea este încă angajată a şcolii pe care a condus-o şi de la vârful căreia a comis infracţiunile de care este acum acuzată, transmite News.ro.

Vă mai recomandăm şi:

Am ajuns să speriem lumea. OMS anunţă că situaţia din România e devastatoare şi luni bagă autorităţile în şedinţă

 

Medic, despre eşecul imunizării: Dragi români, fain că v-aţi ţinut tari şi nu v-aţi vaccinat. Hai, parastase!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite