Sfat CNAIR pentru şoferi, pentru 1 mai: plătiţi taxa de pod de la Feteşti înainte de a pleca în călătorie
0Pentru a nu se crea ambuteiaje în zona staţiilor de taxare, având în vedere faptul că urmează ziua de 1 Mai şi sunt aşteptate creşteri ale traficului pe relaţia Bucureşti – Constanţa şi retur, şoferii sunt sfătuiţi să achite tariful de trecere (peajul) a podului de la Feteşti, înainte de plecarea în călătorie.
Conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), că peajul poate fi achitat astfel: pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro şi prin intermediul aplicaţiei eTarife (destinată telefoanelor mobile); la distribuitorii autorizaţi (lista completă se poate verifica pe site-ul CNAIR la adresa www.cnadnr.ro) sau prin SMS , la numărul 7577.
Utilizatorii sunt rugaţi ca, la achiziţionarea unor peaje, să verifice datele care sunt înscrise pe documentul emis de către distribuitorii autorizaţi ai CNAIR, în special numărul de înmatriculare al vehiculului, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora. De asemenea, este important ca datele trimise prin SMS să fie verificate cu atenţie înainte de confirmarea plăţii.
Un peaj achitat după expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare (după ora 24.00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză.
Totodată, CNAIR doreşte să reamintească utilizatorilor că, pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România aflată în administrarea CNAIR este necesară achitarea rovinietei (tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România).