Profesorul şpăgar de la Grupul Şcolar Mihai Eminescu Slobozia, pus în libertate sub control judiciar
0
După ce la începutul lunii judecătorii Tribunalului Ialomiţa au decis ca profesorul Gheorghe Neagu, acuzat că a luat mită de la o elevă, să rămână în arest, ieri, magistraţii Curţii de Apel l-au eliberat.
La jumătatea lunii mai, profesorul Gheorghe Neagu a fost prins în flagrant în timp ce prima mită 100 de euro de la o elevă a Grupului Şcolar Mihai Eminescu din Slobozia, liceul la care dascălul predă de foarte mult timp, pentru a o trece clasa.
Fata a sesizat imediat organele de anchetă, iar profesorul a fost arestat şi trimis după gratii pentru 29 de zile. Deşi la începutul lunii magistraţii de la Tribunalul Ialomiţa au hotorât ca dascălul şpăgar să rămână după gratii, profesorul a făcut recurs asupra acestei decizii la Curtea de Apel Bucureşti. În urma procesului, judecătorii din Capitală au decis, ieri, să-l elibereze pe profesorul Neagu.