Primele raze de soare au scos slobozenii din case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu încălzirea vremii, parcurile din Slobozia au fost luate cu asalt atât de copii şi părinţi, cât şi de pensionarii care se adună regulat în parc, pentru jocul de table.

Vremea frumoasă şi temperaturile cu tendinţă ascendentă de săptămâna aceasta au oferit posibilitatea cetăţenilor din municipiu reşedinţă de judeţ, să profite de aerul curat de afară. După o iarnă aprigă, primăvara şi-a reintrat în drepturi, astfel că părinţii şi-au scos copiii în parc la joacă şi aer curat.



„Ne bucurăm că a venit căldura şi putem ieşi cu copiii, să se joace în parc. Nu mai suntem nevoiţi să îi ţinem în casă, ca până acum. Deşi vremea este frumoasă, nu sunt prea multe oportunităţi de recreere, ar fi bine să se mai construiască parcuri sau bazine de înot. Copiii de azi reprezintă generaţia de mâine, cred că merită să se investească în ei“, spune Mioara Chiţu (31 ani), o mămică din Slobozia.

Prichindeii aşteaptă cu nerăbdare apariţia oportunităţilor de distracţie. „Abia aştept să ma plimb cu maşinuţele electrice şi să ţopăi pe saltele“, spune entuziasmat Vlăduţ Ionescu (6 ani). Nici seniorii slobozeni nu se dau în lături de la o plimbare în aer liber şi un joc de table în parc.

image



„Este mult mai bine că a dat căldura, putem sta în parc să profităm de vremea frumoasă, să jucăm table. Ne bucurăm de aerul curat şi suntem fericiţi că am scăpat de iarnă“, spune Petre Godeanu (63 ani), un pensionar care profită de primele zile ale primăverii.

De câteva zile, odată cu venirea primăverii, vârstnicii au renunţat de locul de întâlnire de la cinematograful Galax, în favoare parcurilor din oraş.


image
Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite