Poliţiştii ialomiţeni, la parada militară dedicată zilei de 1 Decembrie
0
Poliţiştii ialomiţeni au participat, ca în fiecare an, la activităţile organizate de autorităţile judeţene şi locale în municipiul Slobozia, dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României.
Poliţiştii, alături de reprezentanţii celorlalte structuri aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, au participat la ceremoniile militare, religioase şi depunerile de coroane de flori, organizate cu ocazia Zilei de 1 Decembrie.
La parada militară, IPJ Ialomiţa a participat la defilare cu un pluton format din 16 poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră şi investigaţii criminale.

Poliţiştii au prezentat în cadrul dispozitivului de defilare autospecialele structurilor operative de ordine publică, autospeciale dotate cu aparatură de măsurare a vitezei, care se află în dotarea poliţiei rutiere, o autospecială a Serviciului de Acţiuni Speciale şi un laborator mobil de criminalistică dotat cu aparatură pentru investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei.

De asemenea, pentru buna desfăşurare a manifestărilor publice dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României, au fost suplimentate efectivele de siguranţă publică şi a echipajelor de poliţie rutieră pentru fluidizarea traficului rutier şi asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.
