O femeie din Slobozia şi-a abandonat fetiţa în spital după care a dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţa Valentina are 7 luni
Micuţa Valentina are 7 luni

Fetiţa a fost adusă de mama sa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia în urmă cu trei luni, pe motiv că este răcită. După câteva ore mama a plecat şi de atunci este de negăsit. Între timp, micuţa Valentina a devenit răsfăţata asistentelor şi medicilor de pe Secţia de Pediatrie.

Spitalul este singurul cămin pe care l-a cunoscut micuţa Valentina de când a venit pe lume. Mama sa a mers la Brăila să o nască. După câteva zile a părăsit maternitatea lasând bebeluşul acolo, fără să privească în urmă şi fără niciun fel de remuşcare. Cu ajutorul poliţiştilor, medicii brăileni au reuşit să dea de urma mamei abia după patru luni de cercetări. Au găsit-o în Slobozia şi i-au cerut să îşi ia fetiţa acasă.

La numai două zile femeia a adus fetiţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia motivând că aceasta este răcită şi nu ia în greutate. Medicii au internat-o pe micuţă, iar mama a plecat acasă după ce le-a promis acestora ca se va întoarce după Valentina. Istoria s-a repetat însă.

De trei luni în spital
De mai bine de trei luni luni Valentina se află în grija medicilor slobozeni. Este perfect sănătoasă şi creşte frumos. A reuşit să ia în greutate peste 2 kilograme, iar medicii şi asistentele se străduiesc să îi ofere puţin din căldura pe care nu a primit-o niciodată de la cea care i-a dat naştere.

copil spital

„Noi ne-am ataşat foarte mult de fetiţă. Se pare că mama a abandonat-o în spital pentru că soţul său nu vrea să recunoască copilul, susţinând că nu este al lui. Mama nu mai este de găsit la domiciliu. Probabil este fugită de acasă”, a spus Nina Precup Vâlcea, medicul şef al Secţiei de Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia”.

Medicii au sesizat Direcţia pentru Protecţia Copilului şi Poliţia. Dacă nu vor reuşi să dea de urma mamei, fetiţa ar putea să fie instituţionalizată într-un centru de plasament.

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite