Juniorii slobozeni au dansat pentru o sută de profesori străini
0Slobozia a fost astăzi gazda a peste o sută de dascăli, atât din România cât şi din sud-estul Europei, care s-au pus la curent cu noutăţile din domeniu, la nivel european.
Cadrele didactice şi-au dat întâlnire la Centrul Cultural Ionel Perlea pentru a marca a patra ediţie a Simpozionului Internaţional ,,Creativitatea – un imperativ mereu actual în învăţământul contemporan”, desfăşurat la Slobozia.
În cadrul acestui proiect se urmăreşte promovarea unor atitudini pozitive şi un schimb de experienţă, care va implica atât profesorii, elevii cât şi societatea civilă. La simpozion a fost prezent şi Ilie Cioacă, director executiv în cadrul Consiliul Judeţean Ialomiţa, care a vorbit despre implicarea autorităţilor în programele educaţionale de la nivelul judeţului.
Simpozionul de astăzi a marcat şi aniversarea a cinci ani de la înfiinţarea Asociaţiei Învăţătorilor Ialomiţa, iar la sfârşitul întâlnirii, mai mulţi elevi de la şcolile şi grădiniţele slobozene i-au delectat pe invitaţi cu un program artistic.