FOTO Protestul ultimei locatare dintr-un bloc dezafectat: „Mai bine îmi dau foc decât să trăiesc unde vrea Primăria”
0
O poveste incredibilă se petrece la Feteşti, în judeţul Ialomiţa. Într-un bloc dezafectat şi inclus pe lista imobilelor cu risc seismic ridicat, o femeie a decis să continue să locuiască, în ciuda eforturilor autorităţilor locale de a o evacua. Locatara susţine că vrea să primească de la municipalitate un apartament similar celui în care acum.
„Domul” de la F-uri
Blocul F din inima municipiului Feteşti a intrat în atenţia opiniei publice de şase ani. Cei peste 200 de locatari ai imobilului au făcut nenumărate sesizări către autorităţi pentru a fi evacuaţi din imobilul cu patru etaje. Toate acestea întrucât blocul o ia pur şi simplu la vale.
Construit în urmă cu 30 de ani pe un teren moale, blocul F din Feteşti a început să se scufunde în pământ şi să se încline, având în prezent aspectul celebrului turn înclinat.
În urmă cu un an şi jumătate, autorităţile locale au început procedurile de evacuare, tuturor locatarilor fiindu-le atribuite alte locuinţe în oraş.
„Am mutat familiile de acolo în garsoniere, pentru că nu mai puteau locui în acele condiţii” susţine Gheorghe Catrinoiu, primarul municipiului Feteşti.

În ciuda eforturilor autorităţilor locale, una dintre locatare a refuzat categoric să se mute din blocul, acum dezafectat.
O cheamă Florica Loloţ, are puţin peste 40 de ani şi lucrează ca femeie de serviciu. Femeia susţine faptul că nu vrea să părăsească apartamentul situat la etajul al treilea pentru că nu vrea să locuiască într-o garsonieră.
„Am dat, în lei vechi, vreo 100 şi ceva de milioane pe apartamentul ăsta şi acum primarul mă pune să mă mut într-o garsonieră. Am plătit impozit timp de 20 de ani. De ce să mă ducă într-o garsonieră? În apartament am stat, apartament să-mi dea Primăria. Ceilalţi care s-au mutat de aici, e treaba lor dacă au vrut să plece şi s-au mulţumit cu ce-au primit” îşi motivează femeia alegerea pe care a făcut-o.
Viaţa în casa înclinată
Ca să ajungă în casă, Florica Loloţ trece prin toate măruntaiele blocului. Scările nu mai au balustrade, fostele apartamente au fost vandalizate şi transformate într-un adevărat focar de infecţie.
Uşi, geamuri, podele toate au fost smulse de foştii proprietari. Şi totuşi chiar şi în aceste condiţii Florica Loloţ nu vrea să se despartă în casa în care şi-a crescut copiii.
Despre vecini nu mai ştie nimic, iar viaţa şi-o împarte între serviciu şi întreţinerea casei. Apartamentul ei de la etajul al treilea este modest, dar primitor.

N-ai zice că dincolo de uşa de lemn e infernul. Un hol mic, o bucătărie, sufrageria cu o canapea şi-o bibliotecă, iar dincolo, o cameră prin a cărei uşă crăpată se zăreşte o sobă de teracotă.
Totul pare cît se poate de firesc, dacă senzaţia c-o iei la vale n-ar fi atît de puternică. „Noaptea cînd stau în pat simt cum se duce blocul sub pămînt. Simt pereţii cum trăsnesc. Uitaţi şi geamul s-a crăpat în patru. Nu l-am mai şters demult, pentru că dacă-l deschid se sparge şi nu se mai închide deloc” descrie femeia condiţiile în care trăieşte.
Nu mai are apă şi crede că în cel mai scurt timp o să fie debranşată de la reţeaua electrică. Cu toate piedicile, femeia continuă să lupte împotriva întregii administraţii pînă cînd va primi un apartament similar cu cel în care locuieşte acum.
„Eu nu mă las pe mâna primarului să facă el ce vrea cu mine. Am zis că mă duc să-mi dau foc în Primărie şi o s-o fac. Eu vreau un apartament, nu o garsonieră” susţine femeia.





