Din Iadul închisorii, la porţile Raiului. Povestea unui fost deţinut, devenit călăuză a sufletelor rătăcite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost deţinut al Penitenciarului Slobozia a devenit pastor al Bisericii Evanghelice din Însurăţei, judeţul Brăila. Periodic, el ajunge în spaţiul de detenţie unde şi-a petrecut cinci ani din viaţă pentru a discuta cu ocnaşii despre fapte bune şi fapte rele.

Filmul unei tragedii

Fostului deţinut Florin Ciornea nu i-a trecut niciodată prin minte faptul că din fost deţinut ar putea ajunge pastor al unei biserici.

La vârsta de 14 ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru o tâlhărie. S-a întâmplat în timpul unei petreceri la care a participat alături de prieteni. A fost iscat un scandal, iar el a ajuns după gratii.

„Am primit pedeapsa maximă pentru o astfel de faptă..Am zis să fac şi eu ce fac prietenii mei şi am plătit pentru asta.” mărturiseşte fostul deţinut.

Sunt 15 ani de când a fost eliberat, dar amintirea vieţii de ocnaş îl urmăreşte cu fiecare clipire. Închide ochii şi se întoarce în celula anostă, sărăcăcioasă şi rece cu „pereţii aceia vopsiţi într-o singură culoare, betonul şi gratiile şi gardienii care ne păzeau„.

Pentru el au rămas încă vii vocile grave ale gardienilor care dădeau „Stingereeeeeaaaa!”. Aude şi acum zăngănitul gratiilor, lovite de bastoanele de cauciuc ale paznicilor.

„Am reuşit să scap prin puterea credinţei. Se făceau tot felul de cluburi biblice la Penitenciar pe vremea aceea. Am citit Biblia şi am început să mă rog. Asta a fost salvarea mea” mărturiseşte fostul ocnaş.

Lupta pentru libertate

Evadarea din Infern a fost crudă. Şi-a recîştigat libertatea, dar nu ştia ce să facă cu ea. Umbrele gratiilor persistau. Pasul către recidivă pare, mai mereu, iminent.

Debusolat, „am prins mâna pe care mi-a întins-o patronul unei firme de construcţii din Bucureşti. A riscat pentru mine şi bine a făcut că a riscat! A fost şansa mea... L-am ascultat şi l-am urmat. Am mers la studii  şi aşa am ajuns ceea ce sînt astăzi„ spune pastorul Ciornea.

Dincolo de viaţa spirituală, Florin Ciornea are o familie fericită şi o mică afacere în domeniul construcţiilor. Majoritatea angajaţilor săi sunt foşti deţinuţi cărora s-a gîndit să le dea o şansă.

„Pe unii am reuşit să-i aduc pe calea cea dreaptă, pe alţii nu am reuşit! Totuşi, fiecare dintre ei merită un sprijin real„  mărturiseşte pastorul Florin Ciornea. 

Periodic vine la Slobozia pentru a vizita spaţiul de detenţie în care şi-a petrecut anii adolescenţei. De fiecare dată poartă discuţii cu deţinuţii şi încearcă să-i sprijine, asftel încât aceştia să nu mai fie urmăriţi de pericole în momentul în care se întorc în libertate.
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite