Crimă într-o pădure din Ialomiţa. Un bărbat a fost arestat după ce a ucis un copil pentru că plângea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un caz şocant iese la iveală odată cu arestarea preventivă de astăzi, pentru comiterea infracţiunii de omor, a unui suspect. Procurorii Parchetului Judeţean Ialomiţa susţin că acesta a omorât un copil de un an, motivând faptul că a fost enervat de plânsetele micuţului.

Potrivit actelor de urmărire penală, inculpatul Gabriel Daniel Aldea, la începutul lunii în curs, pe fondul enervării produse de faptul că minorul I.N.A. plângea Gabriel l-a agresat, producându-i un şoc traumatic ce a avut drept consecinţă  decesul acestuia. 

Anchetatorii menţionează faptul că întâmplarea s-a petrecut în zona unui canton dintr-o pădure aflată în apropiere de municipiul Urziceni. 

Surse judiciare susţin faptul că organele de anchetă au depus eforturi imense pentru a-i demonstra vinovăţia inculpatului. În final, după zeci de ore de investigaţii acesta a recunoscut o parte din acuzaţiile care i-au fost aduse. 

Marţi, 20 octombrie 2015, el a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cazul s-a judecat la Tribunalul Ialomiţa, instanţă care a admis cererea procurorilor. 

Citiţi şi:

Administratorii unei firme din Ialomiţa au prejudiciat statul cu 4 milioane de lei. Procurorii au dispus arestarea lor preventivă

România condamnată la CEDO din cauza unui dosar instrumentat în Ialomiţa, cu 11 ani în urmă. Statul i-a despăgubit pe reclamanţi cu 14,4 mii de euro

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite