Braconieri prinşi de poliţişti în localitatea Ciocârlia. Ce aveau în portbagaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi transportul vânatului. Suspecţii au fost prinşi de poliţiştii din Ciocârlia în timp ce se deplasau cu un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din judeţul Ilfov.

În urma controlului autovehiculului, în portbagaj au fost descoperiţi 3 saci din plastic în care se aflau 4 iepuri de câmp, un căprior mascul, un binoclu şi un cuţit de vânătoare. Poliţiştii au efectuat verificări în zonă şi au depistat în apropierea autoturismului, pe câmp, un alt sac în care se aflau 2 iepuri.

Şoferul, precum şi un alt bărbat de 29 de ani, pasager al autoturismului, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi transportul vânatului, fapte prevăzute de  legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic. Autoturismul precum şi animalele vânate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi transportul vânatului. Suspecţii au fost prinşi de poliţiştii din Ciocârlia în timp ce se deplasau cu un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din judeţul Ilfov.  

În urma controlului autovehiculului, în portbagaj au fost descoperiţi 3 saci din plastic în care se aflau 4 iepuri de câmp, un căprior mascul, un binoclu şi un cuţit de vânătoare.

Poliţiştii au efectuat verificări în zonă şi au depistat în apropierea autoturismului, pe câmp, un alt sac în care se aflau 2 iepuri.

Şoferul, precum şi un alt bărbat de 29 de ani, pasager al autoturismului, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi transportul vânatului, fapte prevăzute de  legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.

Autoturismul precum şi animalele vânate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite