Aglomeraţie la autorecenzarea asistată. Soluţia găsită de autorităţile din Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Program şi în weekend la centrele de autorecenzare asiatată din Slobozia FOTO Facebook/PM Slobozia
Program şi în weekend la centrele de autorecenzare asiatată din Slobozia FOTO Facebook/PM Slobozia

Autorităţile locale din Slobozia au extins programul de lucru pentru autorecenzarea asistată datorită numărului mare de cereri. În weekend, toate cele trei centre vor fi deschise.

Pe ultima sută de metri, locuitorii din Slobozia se înghesuie la autorecenzarea asistată în punctele din cadrul Primăriei. 

Pentru a evita aglomeraţia, autorităţile locale au solicitat sprijinul Recenzorilor ARA astfel încât să poată fi extins programul de lucru, inclusiv în acest weekend (sâmbătă, 14 mai respectiv duminică, 15 mai), în vederea asigurării sprijinului necesar persoanelor care doresc să se autorecenzeze.

În cazul în care nu te-ai autorecenzat deja folosind platforma de autorecenzare disponibilă pe autorecenzare.insse.ro sau într-unul din punctele de autorecenzare asistată sub îndrumarea Recenzorilor ARA, mai poţi face acest lucru până la 15 mai.

Astfel, programul de lucru în acest weekend în cadrul Punctelor de Autorecenzare Asistată va fi următorul:

Primăria Municipiului Slobozia: 08.00 - 14.00 (Locaţie Google Maps: https://bit.ly/Recensamant-Primarie)

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor: 08.00 - 12.00 (Locaţie Google Maps: https://bit.ly/Recensamant-DEP)

Căminul Cultural "Slobozia Noua": 08.00 - 14.00 (Locaţie Google Maps: https://bit.ly/Recensamant-SlNoua)

Indiferent că alegi să te autorecenzezi din confortul casei tale prin intermediul platformei online autorecenzare.insse.ro sau vei opta pentru sprijin tehnic într-unul din Punctele de Autorecenzare Asistată afişate mai sus, vei putea beneficia în condiţiile legii de o zi liberă.

În cazul în care te-ai autorecenzat deja şi vrei să intri în posesia documentului doveditor, acesta poate fi descărcat foarte rapid folosind următorul link: dovrec.insse.ro/. Tot ce trebuie să faci este să introduci CNP-ul tău pentru a putea descărca dovada.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Rusia acuză Ucraina că a bombardat Belgorod şi raportează pentru prima dată victime

Autorecenzarea le dă, din nou, bătăi de cap românilor

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite