A şaptea ediţie a campaniei naţionale ”Verde la educaţie pentru circulaţie”. Copiii, învăţaţi să fie pietoni responsabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Română şi Lidl continuă educaţia rutieră prin campania naţională „Verde la educaţie pentru circulaţie”, un proiect adresat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, pentru al şaptelea an consecutiv.

Noutatea evenimentului „Verde la educaţie pentru circulaţie” de anul acesta, constă în jocul „Surprize sau amenzi?”, care îi va ajuta pe cei mici să asimileze, prin joc şi premii, regulile de circulaţie explicate de reprezentanţii Poliţiei Române, oferindu-le tuturor şansa de a deveni pietoni responsabili.

Sâmbătă, 28 septembrie, fiecare copil cu vârsta între 4 şi 10 ani a avut şansa să înveţe cum să fie un pieton responsabil direct de la reprezentanţii Poliţiei Române.

Lecţia interactivă s-a desfăşurat  în parcările magazinelor Lidl, începând cu ora 11.00 şi a constat în două sesiuni: prima parte, informativă, iar cea de-a doua, practică, pentru ca cei mici să aplice noţiunile învăţate. Aşadar, în cadrul sesiunii informative, cei mici au aflat de la poliţişti toate informaţiile despre cele mai importante reguli de circulaţie pentru ei, şi totodată cât  de important este să fie atenţi la trafic.

Cea de-a doua parte, dedicată educaţiei prin joc, a venit anul acesta cu o nouă componentă practică: jocul Surprize sau amenzi?. Astfel, după ce poliţistul le-au explicat copiilor şi părinţilor regulile de circulaţie le-au adresat participanţilor întrebări. Acesta a apreciat răspunsurile printr-o pancartă cu „Surpriză” pentru cei care oferă informaţiile corecte şi cu „Amendă” pentru cei care trebuie să mai recapituleze regulile, încurajându-i pe cei mici să revină cu răspunsul bun. La finalul lecţiei, toţi copiii au primit premii şi au fost declaraţi „absolvenţi” ai cursului.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite