VIDEO Ceremonialul de Ziua Drapelului, înlocuit la Slatina cu comemorarea victimelor accidentului din Muntenegru
0Festivităţile pentru celebrarea Zilei Drapelului, ce ar fi trebuit să aibă loc astăzi, au fost înlocuite, în toată ţara, cu o ceremonie de comemorare a victimelor sângerosului accident din Muntenegru. Acest lucru a fost respectat la Slatina de către autorităţile judeţului Olt, care au arborat drapelul tricolor în bernă şi au păstrat un moment de reculegere.
În mod surprinzător, la festivităţile de astăzi de la Slatina, desfăşurate de la ora 08.30 pe platoul din faţa Prefecturii din municipiu, nu a fost prezent şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, Eugen Ionică, el fiind înlocuit de către subprefectul Virgil Marinescu şi şeful cancelariei sale, Dan Stoichicescu. Nici preşedintele Consiliului Judeţean, Paul Stănescu, nu a fost prezent, acesta aflându-se la Guvern pentru o întrevedere legată de mai multe proiecte în judeţ, acesta fiind reprezentat de vicepreşedinţii Ion CIugulea şi Marius Oprescu, iar Primăria Slatina a fost reprezentată de viceprimarul Mihaela Stana. Deşi vremea nu a fost defel una prielnică derulării vreunei ceremonii din cauza norilor ameninţători ce au acoperit cerul pentru ore bune dimineaţa zilei, dar şi a ploii mocăneşti care a căzut pentru scurt timp, au fost prezenţi o parte însemnată dintre directorii de instituţii “descentralizate” din judeţ.
După o foarte scurtă slujbă religioasă dedicată Zilei Drapelului şi oficiată de un sobor de preoţi de la Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, a urmat primirea Drapelului Naţional din partea Gărzii Drapelului, urmată de sfinţirea steagului tricolor, sărutarea acestuia de către oficialităţile prezente şi ridicarea sa pe catarg, în acordurile Imnului Naţional intonat de fanfara ,,Lyra”. Ulterior, subprefectul Marinescu a dat citire Hotărârii de Guvern prin care ziua de 26 iunie a fost declarată zi de doliu naţional pe teritoriul ţării, apoi drapelul a fost arborat în bernă şi s-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului rutier produs în Muntenegru. Din program a lipsit obişnuita paradă a Gărzii de Onoare, a Gărzii Drapelului şi a fanfarei municipiului ,,Lyra”.
Întreruperea oricărei activităţi pentru 3 minute la ora 12.00
Hotărârea privind declararea zilei de doliu naţional a fost aprobată marţi, în şedinţă specială a Guvernului. Conform actului normative menţionat, drapelul va fi arborat în bernă la instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, precum şi la sediile partidelor, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi cultură, misiunilor diplomatice, punctele de trecere a frontierei, aeroporturi, porturi, gări şi autogări, pe pavilionul navelor. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul ţării la domiciliu sau la reşedinţă.
Posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător. La ora 12.00, toate activităţile au fost întrerupte timp de trei minute pentru păstrarea unui moment de reculegere. În plus, toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru această zi au fost amânate.
Vă mai recomandăm:
FOTO VIDEO Ziua Drapelului, celebrată cu steagul în bernă la Vaslui
FOTO-VIDEO Drapelul Naţional, sărbătorit şi coborât în bernă şi la Focşani