UPDATE Tânăr găsit decedat lângă o maşină răsturnată, pe un drum din Olt. „Speranţa noastră fotbalistică...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a ieşit de pe carosabil, ajungând în apropierea căii ferate FOTO: martor
Maşina a ieşit de pe carosabil, ajungând în apropierea căii ferate FOTO: martor

Producerea unui grav accident de circulaţie a fost anunţată joi, 25 februarie 2021, pe un drum din judeţul Olt. Un tânăr în vârstă de 20 ani şi-a pierdut viaţa.

UPDATE: Băiatul decedat este Lucian Mară. Acesta era membru al echipei locale de fotbal, pe contul de Facebook/Speranţa Şopîrliţa fiind postat mesajul despre moartea tânărului.

„Cu tristeţe în suflet va anunţăm ca tânăra nostra speranţa fotbalistica MARA LUCIAN a decedat în aceasta dimineaţa! 😢😢😢

SPERANŢA SOPARLITA transmite sincere condoleanţe familiei indurerate 😢⚽😢⚽😢“, este mesajul colegilor, posta cu puţin timp în urmă. 

Ştirea iniţială

Apelul la 112 prin care se anunţa că o maşină este răsturnată pe DJ 643, pe raza localităţii Şopârliţa, a venit la ora 4,30, însă poliţiştii urmează să stabilească la ce oră s-a produs efectiv evenimentul. O maşină condusă de un băiat de 20 ani, din Şopârliţa, s-a răsturnat în zona unei curbe periculoase, trupul băiatului fiind găsit lângă maşină.

Accident

Fotografia tânărului decedat a fost postată pe contul Speranţa Şopârliţa, însoţită de mesajul redat mai sus. FOTO: Facebook/Speranţa Sopirliţa

„În această dimineaţă,  în jurul orei 04.30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că, în apropierea căii ferate din comuna Sopârliţa, se află un autoturism răsturnat.

 Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Balş s-au deplasat la locul indicat. În afara părţii carosabile, la aproximativ un metru de calea ferată a fost găsit un autoturism răsturnat şi trupul unui tânăr, în vârstă de 20 de ani, care ar fi condus autoturismul respectiv“, a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Trupul neînsufleţit al băiatului a fost transportat la morgă pentru necropsie, poliţiştii continuând cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite