Un bărbat de 44 ani, salariat la o fabrică de mobilă din Slatina, a decedat la lucru. I s-ar fi făcut rău brusc
0Un bărbat în vârstă de 44 ani, din Slatina, salariat la o fabrică de mobilă din municipiu, a decedat în timpul programului de lucru. I s-ar fi făcut rău brusc, echipajele chemate în ajutor nereușind să-l readucă la viață.

Evenimentul, investigat acum și ca eveniment de muncă, având în vedere că s-a petrecut în timpul programului de lucru, la locul de muncă, s-a petrecut miercuri-dimineață, 22 ianuarie 2025. Colegii bărbatului au anunțat că acesta s-a prăbușit între utilaje. La fața locului au ajuns echipaje de prim ajutor, i s-au efectuat manevre de resuscitare, însă după zeci de minute de eforturi s-a declarat decesul.
„La data de 22 ianuarie 2025, în jurul orei 9,15, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Slatina, a avut loc un accident de muncă. La faţa locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Slatina, care a fost găsit inconștient în incinta unei societăți comerciale din municipiul Slatina. Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical sosit la fața locului, fiind constatat decesul acestuia”, au precizat reprezentanții inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
În urma necropsiei se va stabili cu exactitate cauza decesului. „Era în stop cardio-respirator. L-am resuscitat, dar nu a răspuns manevrelor și am declarat decesul. (...) A căzut din picioare. Cel mai probabil (a suferit - n. red.) un infarct sau accident vascular cerebral hemoragic rupt. Necropsia va stabili”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, medicul Dragoș Toader.