Trupul pescarului dispărut în apele Oltului a ieşit la suprafaţă. Pompierii l-au căutat aproape trei săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul bărbatului dispărut în apele Oltului în 21 martie 2017 a ieşit, sâmbătă, 8 aprilie, la suprafaţă. Pompierii îl căutau de 19 zile.

Persoane aflate în zona barajului Ipoteşti de pe râul Olt au anunţat, sâmbătă, 8 aprilie 2017, că pe luciul apei se zăreşte un cadavru. Pompierii aflaţi în zonă, care efectuau căutări de aproape 20 de zile, au scos cadavrul la mal, la scurt timp ajungând şi reprezentanţii Medicinei Legale şi cei ai Poliţiei.

Tânărul care îl însoţea pe pescar în noaptea dispariţiei a identificat cadavrul, înainte ca la faţa locului să ajungă şi alţi cunoscuţi.

Mircea Lungu, 54 ani, din Ipoteşti, pescar de peste 25 de ani, a dispărut în noaptea de 20/21 martie 2017, în timp ce întindea plasele de pescuit. Un tânăr din aceeaşi localitate, care îl însoţea în noaptea respectivă, dar care a rămas pe mal, a sesizat în cursul nopţii dispariţia bărbatului din barcă. Dimineaţa au început căutările, în prima zi echipa de scafandri a ISU Olt, aflată la prima intervenţie, fiind ajutată şi de echipa din judeţul Dolj. Scafandrii au continuat căutările şi în următoarele patru zile, timp de aproximativ 6 ore zilnic, până când vizibilitatea a scăzut extrem de mult. Cu bărcile şi mijloace specifice s-a căutat zi lumină, colegii pescari au ajutat şi ei, însă trupul bărbatului a fost de negăsit aproape 20 de zile.

Bărbatul înecat, spun consătenii săi, trăia din pescuit şi era consilier local din partea PNL. Familia sa, copiii şi soţia, cu toţii stabiliţi în Spania, s-a întors în România la scurt timp după ce au aflat de dispariţie. Părinţii bărbatului au pierdut cel de-al doilea copil, fratele lui Mircea Lungu decedând cu ani în urmă, din cauza unei afecţiuni.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite