Temerile specialiştilor din spitale s-ar putea adeveri. Număr dublu de cazuri noi de COVID-19 de la o zi la alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul cazurilor pozitive raportate pentru judeţul Olt a explodat de la o zi la alta FOTO: arhiva
Numărul cazurilor pozitive raportate pentru judeţul Olt a explodat de la o zi la alta FOTO: arhiva

Creşte din nou îngrijorător numărul cazurilor noi de COVID-19 raportate zilnic, între 6 şi 7 ianuarie cifra pentru judeţul Olt dublându-se.

Dacă miercuri, 6 ianurie 2021, Grupul de Comunicare Strategică raporta 56 cazuri noi de COVID-19 confirmate, astăzi, 7 ianuarie, sunt 116 cazuri noi, iar creşterea nu este determinată doar de raportarea şi a rezultatelor pozitive obţinute prin utilizarea testelor rapide de diagnostic (de două zile în raportare sunt incluse şi aceste rezultate), pentru că cele mai multe cazuri au fost confirmate cu teste Real Time PCR. În acest context, este cel mai probabil o chestiune de zile până când această creştere se va reflecta şi în numărul de cazuri noi internate în spitale, exact cum se temeau specialiştii din unităţile sanitare.

Temerea acestora era că în perioada Sărbătorilor de Iarnă pacienţii ezită să se testeze sau să prezinte la spital, chiar dacă prezintă simptome compatibile cu COVID-19, din teama de a nu fi plasaţi în izolare. Pe de altă parte, întâlnirile din perioada Sărbătorilor ar putea contribui şi acestea la creşterea numărului de cazuri în următoarele zile.

Numărul pacienţilor internaţi în secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina era azi-dimineaţă de 37 pacienţi confirmaţi cu COVID-19, alţi 14 pacienţi suspecţi pentru care se aşteptau rezultatele, dar şi opt pacienţi confirmaţi aflaţi la Terapie Intensivă, ceea ce reprezintă aproape un minim al ultimelor zile, însă personalul medical este pregătit pentru o nouă creştere, tocmai având în vedere motivele expuse mai sus.

În ultimele două săptămâni, cea mai mică cifră raportată pentru judeţul Olt a fost înregistrată în ziua de Crăciun, 19 cazuri noi, dar şi în 4 ianuarie - tot 19 cazuri, pentru ca doar trei zile mai târziu cifra să crească de şase ori.

Vă recomandăm şi: Protest la Spitalul Slatina: „Pe motiv de coronavirus l-au trimis acasă de mai multe ori. Are 45 de kilograme, la 1,77“ VIDEO

Medic acuzat de malpraxis. „I-am dat mii de euro şi ea mi-a omorât copilul”. Doctorul respinge acuzaţiile

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite