Slatina:Doru Rădulescu a deschis în anii '90 prima discotecă din oraş
A dat startul distracţiei în Slatina, iar în anii ’90 le-a arătat tinerilor ce înseamnă muzica bună şi le-a adus formaţii la modă. Doru Emilian Rădulescu organizează acum petreceri.
Nu este slătinean care să nu îşi amintească de prima discotecă din Slatina şi de chefurile din anii ’90 din Bastos. Acum fosta discotecă s-a transformat în restaurant, iar Doru Rădulescu sau Luşu cum îi spun prietenii povesteşte cum a început . „Prin ’90 m-am apucat de afaceri. Am început cu casete video şi audio. Avem un chioşc acolo unde e acum parcarea Finanţelor. A mres bine până în ’97 când au băgat drepturile de autor şi am renunţat. Ne-am reorientat şi pentru că eu şi partenerul meu de afaceri, Dan eram pasionaţi de muzică şi aveam aparatură de discotecă, am deschis prima discotecă din Slatina”, a spus Doru Rădulescu.
Băutura este singura distracţie a tinerilor
Îşi aminteşte cu drag de muzica acelor ani şi de cum se distrau slătinenii. „Am avut discoteca din 1992 până în 2008. În primii ani, era plină de luni până duminică, aveam câte 500 de persoane, apoi lucrurile au început să se schimbe. Veneau de joi până duminică, apoi de vineri, iar în ultimii ani nu mai era decât o zi pe săptămână. Înainte lumea se distra la discotecă, dansau până dimineaţa, cântau. Era alta atmosfera, dar acum nu mai sunt decât scandaluri şi bătăi. Beau până cad sub masă, se bat între ei şi la maxim 2 noaptea cheful s-a spart”, a povestit Luşu.
Slătinenii au făcut atunci cunoştinţă şi cu cântăreţii la modă, i-au văzut cântând, le-au putut lua autografe sau fotografia. „Am fost primii care am adus formaţii în Slatina, Romania, Hora, La Familia, Mafia. Erau în perioada de glorie şi oamenii vroiau să vadă”, a spus Doru.
Bastosul a depăşit graniţele judeţului şi a ajuns şi pe litoral, iar slătinenii care erau în vacanţă se puteau distra „ca acasă”. „Tot în acea perioadă deschideam vara şi discoteca pe litoral în Venus, iar slătinenii aveau intrare liberă. Eram foarte cunoscuţi pe litoral. De la 1 mai până pe 15 septembrie Bastosul era la mare. Deja se obişnuiseră oamenii. În ultima seară de discotecă în Slatina le spuneam că îi aşteptăm pe litoral”, a explicat Luşu.
Tradiţie de familie
După 16 ani de zile, în 2008 discoteca s-a închis, iar locul i-a fost luat de un restaurant. Povestea merge însă mai departe. „Este mai greu cu restaurnatul pentru că sunt mai multe reguli, mai multe probleme care pot apărea, dar e mai bine. Acum avem o nuntă a unui cuplu care s-au cunoscut în Bastos şi vor să facă nunta aici. De curând am avut un majorat, iar tânărul a vrut să şi-l serbeze aici pentru că aici părinţii lui i-au luat moţul tot în Bastos”, a spus Luşu.




















































