Slatina:Bebeluşul de două luni din Perieţi a murit înecat cu lapte
0După efectuarea necropsiei medicii de la Institutul de Medicină Legală Slatina au stabilit că micuţul de numai două luni care a fost adus mort la spital, joia trecută, s-a înecat cu laptele pe care l-a băut.
„S-a constatat că micuţul a decedat în urma asfixierii prin recurgitare gastrică. Copilul s-a înecat cu laptele care i s-a dat de către părinţi. Acest diagnostic este temporar până la obţinerea rezultatului toxicologic şi histopatologic”, a spus Liviu Radu, medic legist şef.
Părinţii cercetaţi de poliţişti
Poliţiştii împreună cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Olt au deschis o anchetă pentru a cerceta dacă părinţii sunt responsabili de moartea copilului. “Poliţia anchetează acest caz. Se cercetează împrejurările în care s-a produs decesul copilului, iar la finalul anchetei vom putea spune cine este vinovat”, ne-a declarat Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Părinţii riscă pedeapsa cu închisoarea dacă vor fi găsiţi vinovaţi.
Adrian Ciobanu, de două luni din comuna Perieţi a fost adus mort la spital, după ce a fost fost preluat noaptea de o salvare chemată de părinţii săi. Medicii de pe ambulanţă au încercat minute în şir să-l salveze, dar micuţul nu a răspuns la manevrelor de resusucitare. Acesta a intrat în stop cardio-respirator şi a murit.























































