Slatina: Pompierul erou a renunţat la facultate pentru a salva vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Ungureanu, pompierul care a murit în incendiul izbucnit la un complex comercial din Capitală în timp ce încerca să îşi salveze colegii era foarte mândru de meseria sa.

Ionuţ Ungureanu  a plecat în Bucureşti în urmă cu doi ani. Acolo s-a înscris la Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii. Vroia să devină medic veterinar pentru că iubea foarte mult animalele, spun părinţii. „S-a ivit  acest post la pompieri, s-a dus la examen, şi a luat printre primii 17. Era foarte mândru că va fi pompier”a adăugat tatăl băiatului.
Ionuţ a renunţat la facultate ca să salveze vieţi. Familia îşi aminteşte că la scurt timp după ce s-a angajat ca pompier a salvat de la înec un copil din Bucureşti. „Era foarte săritor. La fiecare intervenţie a sa făcea tot ce putea ca să salveze vieţi. Nu avea prietenă, dar îşi dorea foarte mult să îşi întemeieze o familie”, a spus Gigi Veţeanu, de 23 de ani, prieten al lui Ionuţ.
Tânărul locuia într-un apartament la Bucureşti împreună cu mai mulţi colegi. Marţi noapte, Ionuţ şi colegii săi au intervenit pentru a stinge incendiul care a cuprins Complexul Comercial „Dragonul Roşu” din Bucureşti. Ionuţ şi-a pierdut viaţa după ce un tavan s-a prăbuşit peste el în timp ce încerca să îşi salveze doi colegi care fuseseră răniţi. În urma intervenţiei, alţi şase colegi ai săi au ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca, intoxicaţi cu fum sau arşi. Doi dintre ei se află în stare gravă, unul având arsuri pe 50% din suprafaţa corpului.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite