Slatina: Copiii bărbatului care şi-a ucis soţia cu 25 de lovituri de cuţit au văzut întreaga scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţii Ştraub erau împreună de 17 ani şi aveau doi băieţi. Rudele spun că cei doi se iubeau foarte mult, însă bărbatul credea că ea are un amant.

O crimă urmată de o sinucidere a avut loc azi noapte în satul Dranovăţu, din comuna Găneasa. Cristian Ştraub, de 37 de ani şi-a ucis soţia, pe Mariana, de 36 de ani, cu zeci de lovituri de cuţit, şi apoi s-a omorât şi el. Fapta a fost descoperită de unul dintre copiii celor doi soţi care a auzit zgomot în camera părinţilor săi şi a mers să vadă ce se întâmplă. Speriaţi, copiii au fugit la bunicii lor, care locuiesc în apropiere, apoi au sunat la 112 „Au venit nepoţii şi mi-au spus că tati o strângea pe mami de gât. Ne-am dus repede acolo şi i-am găsit morţi pe mândoi. Nu ştiu ce s-a întâmplat între ei, că se iubeau foarte mult”, a spus plângând mama fetei, Eugenia Bitan, de 56 de ani. „Nu a bătut-o niciodată. Se înţelegeau foarte bine. Se uita la ea cu drag şi o iubea mult de tot. Nu înţeleg ce s-a întâmplat”, a spus Marin Bitan, de 65 de ani, tatăl femeii omorâte.

Crima i-a înghrozit pe anchetatori şi pe medici

Asistenta medicală de pe ambulanţa care a ajuns la faţa locului, după tragedie, a leşinat în momentul în care a văzut scena cu cei doi soţi morţi  într-o baltă de sânge. Potrivit medicului legist, Liviu Radu, soţii Ştraub au murit în urma unei hemoragii interne şi externe.
Anchetatorii spun că bărbatul o bătea frecvent pe femeie întrucât o bănuia de infidelitate. „Între cei doi soţi erau conflicte mai vechi. Bărbatul o bătea pentru că o bănuia că ar avea un amant. Aşa s-a întâmplat şi miercuri seară. Ea a venit târziu acasă, s-au certat, el a luat un cuţit şi a înjunghiat-o de 25 de ori. Femeia a fost în inimă, iar bărbatul, în zona ficatului”, a spus procurorul care anchetează cazul, Eugen Iacobescu.
Mariana Ştraub era învăţătoare, iar soţul ei şofer de tir la Alro Slatina. Cei doi aveau împreună doi băieţi, de 9 şi 14 ani. Anchetatorii spun că aceştia trebuie să fie consiliaţi pentru a putea trece peste tragedie.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite