Slatina: Constantin Lixăndroiu se pregăteşte să-i ia locul lui Iker Casillas | adevarul.ro

Slatina: Constantin Lixăndroiu se pregăteşte să-i ia locul lui Iker Casillas

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Deşi face sport de doar doi ani a obţinut numeroase rezultate remarcabile şi a câştigat chiar titlul de cel mai bun portar. Visul lui este să ajungă să joace la echipa de fotbal Real Madrid.

A moştenit pasiunea pentru sport de la tatăl său, care a fost portar la mai multe echipe din judeţ. Mergea cu el la antrenamente şi la meciuri, dar nu visa că într-o zi îi va călca pe urme. Acum joacă la formaţia Clubului Sportiv Şcolar Slatina şi este printre cei mai buni portari de vârsta lui. „Într-o zi, când participam împreună cu şcoala la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, m-a văzut domnul profesor Iulian Mitrache, care acum este antrenorul meu şi mi-a zis să vin la echipă. Prima oară nu am vrut, chiar nu m-a încântat ideea. Domnul profesor a insistat, mi-a zis să vin măcar odată la antrenamente, iar dacă nu îmi place să nu mă mai duc. Am mers la sală, m-am obişnuit repede, iar de atunci nu am nici o absenţă nemotivată”, povesteşte Constantin Lixăndroiu, sau Costi, aşa cum îi spun colegii şi antrenorul.
Au urmat mai multe competiţii, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Cea mai importantă a fost „Milioane de Zâmbete”, organizată de Pirelli. „Am obţinut de două ori consecutiv titlul de cel mai bun portar al competiţiei. Sunt foarte fericit pentru acest rezultat. Anul trecut am participat la Cupa Hagi, unde am avut o clasare bună. A fost prima mea competiţie oficială”, a povestit Costi.  

Vrea să îi ia locul lui Casillas


Părinţii îl susţin şi sunt alături de el la meciurile la care participă. Costi, căruia pentru reflexele sale ceilalţi jucători din echipă îi spun „Pantera”, se antrenează aproape zilnic şi are planuri mari pentru viitor. Visează să ajungă unul dintre cei mai buni portari din lume şi să joace la Real Madrid. „Îmi doresc să fiu printre cei mai cunoscuţi portari de fotbal şi îi iau locul lui Iker Casillas. El e cel mai bun, este modelul meu. Din România îmi place de portarul Timişoarei, de Costel Pantilimon. Însă Casillas rămâne preferatul meu”, mărturiseşte sportivul.


Născut. 13 decembrie 1998 la Slatina
Studii.   Şcoala George Poboran Slatina
Idealuri.Să ajungă un portar cunoscut

Ce-i place
Să mă joc pe calculator, să mă uit la filme şi să ies cu prietenii în oraş. În timpul liber, îmi place să călătoresc împreună cu părinţii mei şi să mă plimb în aer liber.

Ce nu-i place
Nu suport să mă mândresc sau să mă laud cu ceva, aşa cum fac alţi copii. Urăsc înfrângerile şi mă supăr foarte tare de fiecare dacă când fac câte o greşeală în poartă.

Cum ţi se par antrenamentele?

Unele sunt foarte dificile, altele destul de uşoare. Fac pregătire specifică pentru portari aproape în fiecare zi. La început mi s-a părut greu, dar acum m-am obişnuit şi mă antrez cu drag.

La ce competiţie ai evoluat cel mai bine?

La concursul „Milioane de Zâmbete”. Au fost meciuri foarte importante pentru mine, cu mulţi spectatori, şi am obţinut de două ori consecutiv titlul de cel mai bun portar. Am ajuns în finală şi sunt foarte fericit de acel rezultat.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite