Situație disperată la Neurologie. Medicii nu mai au medicamentele care-i salvează pe pacienți de sechelele unui AVC. „Mai este o fiolă”
0Medicamente salvatoare de vieți lipsesc din spitale, criza, apărută în toamna anului trecut, prelungindu-se și acutizându-se de la o lună la alta. „Mai avem o singură fiolă, pentru un pacient sunt necesare două”, spune șeful secției Neurologie din cadrul SJU Slatina.

Neurologii din Spitalul Județean de Urgență Slatina au ajuns la „fundul sacului”: nu mai au trombolitice pentru a-i salva pe pacienții care fac accident vascular cerebral.
Este o problemă semnalată și cu luni în urmă și care s-a acutizat, în prezent Spitalul Județean de Urgență Slatina trecând prin cea mai neagră perioadă din ultimii cinci ani, de când este posibilă tromboliza la Slatina.
Dacă în alte perioade problema majoră o reprezenta epuizarea fondurilor alocate acestui program, acum medicii se tem să nu fie puși în situația de a nu-și mai putea ajuta pacienții pentru că medicamentul se găsește din ce în ce mai greu la furnizori și în cantități infime.
„Mai avem o singură fiolă, ne trebuie două pentru un singur pacient”, a declarat șeful secției Neurologie, dr. Renică Diaconescu.
Problema este legată de faptul că producătorul, o firmă din Germania, a anunțat încă din toamna anului trecut că nu mai poate face față cererilor mari și îi îndeamnă pe medici să le folosească astfel încît să „evite pierderile nenecesare”, pentru că se va prelungi criza până în anul 2024.
Medicii spun, însă, că nu pot alege cui să administreze medicamentul și cui nu altfel decât pe criterii medicale, dar și că medicamentul este oricum folosit cu foarte mare grijă.
O fiolă de Actilyse costă 1.500 lei, un cost nu neapărat împovărător, pentru un pacient sunt necesare două, tratamentul permițându-i pacientului să plece pe picioare. Cu tratamentul clasic, AVC-urile lasă sechele, uneori grave, neurologice și motorii.
„Este o problemă la nivel european”
„Este o problemă la nivel european. Firma ne mai dă cu țârâita. Acum mai avem o singură fiolă, pe care nu o putem folosi. Dacă vine cineva cu o greutate mai mare de 50 kg nu putem face. Cred că mai au vreo două sau trei fiole la UPU, le au și ei rezervă pentru Cardiologie. Am mai trecut pe lângă asta, în ianuarie, și ușor-ușor ne-au dat, câte șapte-opt-zece fiole, dar noi avem nevoie mare, noi facem câte opt-zece trombolize pe lună”, a explicat șeful secției Neurologie, dr. Renică Diaconescu, în ce situație se află medicii.
Pe de altă parte, nu doar medicamentele lipsesc, ci s-au epuizat și fondurile alocate spitalului prin programul național „Acțiune prioritară AVC” pentru primul trimestru.
„Luna trecută cred că am făcut opt trombolize. Pacienți majoritatea tineri, au plecat acasă, pe picioare, cel puțin eu știu două sau trei persoane pe care eu le-am trombolizat și au plecat acasă pe picioare”, a completat medicul.
Dr. Diaconescu subliniază însă că niciun coleg nu-și dorește să se ajungă în situația să aleagă pe cine salvează, pentru că ar fi cea mai grea decizie. „(Reprezentanții firmei - n.red.) ne spun că au rezerve reduse și că să folosim noi cu... Adică cum să folosim, să stabilim noi cine are dreptul și cine n-are?! Dacă ești mai în vârstă tu nu intri, dacă ești mai tânăr intri?! Nu se poate face așa ceva. Criteriile nu sunt legate de vârstă”, a mai spus medicul.
„Ultima achiziție s-a făcut la nivelul a cinci fiole. Vorbim despre cantități infime”
Managerul spitalului, Angela Nicolae, spune că în fiecare zi oamenii de la Achiziții întreabă la furnizori și vânează, practic, momentele când pot cumpăra, chiar și câteva fiole. Spitalul are contract cu un furnizor care nu are, însă, la acest moment, pe stoc medicamentul. S-a găsit cu greu o cantitate de 15 fiole la o altă firmă și medicamentele se vor cumpăra prin achiziție directă. Dacă se reușește tranzacția, fiolele ar urma să ajungă la spital în cursul săptămânii viitoare.
„De câteva zile tot căutăm și în cele din urmă am identificat un furnizor, o să facem o achiziție directă. În fiecare zi trebuie să căutăm, deși, repet, noi avem contract cu un furnizor pentru achiziția acestor medicamente, dar acum suntem nevoiți să facem o achiziție directă pentru a cumpăra acest produs. Nu avem de ales și încercăm să prindem cantitatea oferită de acest furnizor”, a precizat managerul.
Necesarul spitalului ar fi de aproximativ 20 fiole lunar pentru Neurologie, unde se folosește în cazul accidentului vascular cerebral, însă medicamentul este salvator și pentru pacienții care ajung în Unitatea de Primiri Urgențe și primesc diagnosticul de infarct miocardic.
Pentru acești din urmă pacienți mai există, însă, și soluția montării unei stent, pentru această procedură fiind transferați la centrul din Craiova, pentru că spitalul din Slatina nu are competențe.
„Vin în cantități foarte mici, insuficiente. Dacă noi am găsit acum 15 fiole este chiar o cantitate mare. Ultima achiziție s-a făcut la nivelul a cinci fiole. Vorbim despre cantități infime”, a mai spus Nicolae.
Managerul a precizat că nu există nici măcar soluția ca spitalele să se împrumute între ele. „Și alte spitale sunt în aceeași situație. Nu deținem un stoc suficient care să ne asigure confortul pentru pacienții noștri și care să ne permită să împrumutăm și către alte spitale”, a conchis managerul.