Sărbători pe stil nou petrecute de ucrainenii refugiați în România. „România e caldă, intimă, ca acasă“ | VIDEO
0Ucrainenii refugiați în România vor petrece primul Crăciun pe stil nou, alături de gazdele lor. Cu un ochi râd depănând amintiri din vremurile fericite, cu celălalt plâng pentru rudele rămase acasă.
Crăciunul, bucuria așteptată de adulți și copii deopotrivă, e mai mult tristețe pentru mamele din Ucraina. Și-au luat de mână copiii și singurul lor gând a fost să-i ducă departe de bombe. Aproape se împlinește anul de când sunt atârnate între două lumi, neștiind dacă să încerce să-și facă un rost printre străini sau să se agațe și de cel mai subțire fir de speranță că mâine se pot întoarce acasă.
Cu gândul la acel mâine fericit, câteva zeci de mame din Ucraina ajunse în județul Olt, la sute de kilometri de țara lor, își poartă copiii de mână zâmbindu-le atunci când îi duc la școală (unde sunt audienți), la cumpărături sau la locul de joacă, și plâng pe înfundate când rămân singure, așteptând vești de la cei rămași acasă.
Dacă le întrebi de ce le e cel mai dor, spune totul nu glasul, care se poticnește din cauza lacrimilor ce dau năvală, ci privirea, ochii care caută departe-departe – spre masa lor bogată de Crăciun, de casa lor plină de veselie, de soț, de mama, de tata, de rude, de liniștea pe care nu credeau vreodată că au s-o piardă...
Nu le e frig, nu stau în beznă, nu le sperie gândul că o rachetă le-ar putea nimeri casa, așa cum trăiesc cu teamă cei rămași în Ucraina, ci sunt recunoscătoare pentru tot ce primesc, însă tristețea răzbate de dincolo de zâmbetele oferite gazdelor.
Cumva au început să se descurce, unele și-au găsit un loc de muncă, și-au înscris copiii la medic, chiar și la cursuri fel de fel în afara școlii, învață limba română cu profesori voluntari, însă Crăciunul care se apropie le răscolește sufletul.
Ajunul cu 12 feluri de mâncare
Este primul Crăciun pe care ucrainenii îl pot serba, cu dezlegare de la mai-marii bisericii lor, veste care a ajuns în toate țările în care se află refugiați, după calendarul țărilor-gazdă, urmând ca din 2023 să se treacă la sărbătorirea pe rit nou, pe 25 decembrie. Este, pe lângă declarația fermă că se desprind de tot ce i-a legat vreodată de Rusia, și o recunoaștere a ospitalității gazdelor.
Oksana Dyshlenko, una dintre mamele găzduite la Slatina, a acceptat să vorbească pentru „Weekend Adevărul“ despre cum sărbătoreau ucrainenii Crăciunul în vreme de pace.
Momentul este cum nu se poate mai potrivit, pentru că femeile au fost invitate împreună cu copiii la sediul Crucii Roșii Olt din Slatina, pentru a le fi oferite primele daruri pe care Moș Crăciun le-a lăsat pentru ei.
Conversația se poartă în limba rusă, medicul Patricia Bădoi, originară din Republica Moldova și stabilită de foarte mulți ani în România, fiind interlocutorul cald de care Oksana are atâta nevoie. Femeia are un licăr de bucurie în priviri când își aduce aminte de tihna și bucuria de odinioară.
„În Ajun ne ducem la nași. Crăciunul este în 6 spre 7 ianuarie și în data de 6 seara mergem la nași. Împreună mergem la biserică, apoi venim acasă și mâncăm fiertura de grâu – este un fel tradițional, cu sirop, asemănător colivei la români, și dulciuri. Asta se mănâncă neapărat în seara de Ajun. Nașa pune masa și se mănâncă masa de sărbătoare. Sărbătoarea, de fapt, este în Ajun, cea mai mare“, povestește Oksana, ajutată prin traducere de Patricia Bădoi.
Oksana subliniază că nașa are o mare responsabilitate, pentru că pe masa din Ajun, în mod tradițional, trebuie să fie 12 feluri de mâncare. În familiile în care se ține post, cele mai multe feluri sunt salate, o foarte mare varietate, în celelalte fiind pregătite și bucate cu carne.
Cu colinda în bagaj
Sărbătoarea începută în Ajunul Crăciunului continuă până la Anul Nou, care se sărbătorea, până acum, pe 14 ianuarie. Cel mai probabil, în acest an, ucrainenii vor sărbători de două ori, spune Oksana, așa cum s-a întâmplat deja cu Moș Nicolae, care le-a adus dulciuri copiilor ucraineni pe 6 decembrie, când i-a vizitat și pe copiii români, însă și pe 19 decembrie, „pe vechi“.
Sceneta Nașterii Domnului este nelipsită din biserici, explică Oksana, acolo unde se oficiază slujba religioasă. Se cântă colinde, se urează, însă Crăciunul este foarte mult o sărbătoare de familie, și mai multe obiceiuri fiind, în schimb, de Anul Nou.
„Se colindă și de Crăciun, dar mai mult de Anul Nou, pe vechi, care e sărbătoare religioasă, se poate spune. Și se continuă și atunci și se urează”, traduce Patricia spusele Oksanei.
Printre colindele pe care mamele ucrainene și copiii lor și le amintesc și acceptă cu bucurie să le cânte gazdelor de la Crucea Roșie Olt – doar după ce voluntarii români au spart gheața, cântând „O, ce veste minunată“ și „Domn-Domn, să-nălțăm“ – este un colind devenit cunoscut în toată lumea, deși puțini îi știm originile: „Colindul clopoțeilor“ („Carol of the Bells“). Muzica îi aparține, de fapt, compozitorului ucrainean Mykola Leontovych, iar copiii ucraineni se bucură nespus să vadă ce surpriză este în ochii gazdelor.
„România e caldă, intimă, ca acasă“
Oksana, stârnită să caute printre amintiri, spune că deși de acest Crăciun le vor lipsi multe lucruri care țin de tradiție – printre altele, un fel tradițional de șuncă „ce se topește în gură“, pe care nu l-a regăsit în România –, românii fac în fiecare zi ca lucrurile care ne apropie să fie mult mai multe.
Căldura resimțită a făcut-o pe Oksana să-și convingă sora să plece în octombrie din Polonia și să vină la Slatina. Amândouă vin din Herson, amândouă au ajuns mai întâi în Polonia, însă în timp ce Oksana a mers mai departe, străbătând 1.500 de kilometri până în sudul României, sora sa a ales inițial cealaltă țară vecină a Ucrainei.
„În Polonia nu e așa de simplu cu găzduirile. N-au simțit căldura și siguranța de aici. Aici le place foarte mult. România e caldă, intimă, ca acasă“, traduce Patricia Bădoi spusele Oksanei.
Tânăra ucraineancă recunoaște că știa extrem de puține lucruri despre România înainte să ajungă aici. A găsit mai mult decât gazde primitoare, sunt ca o familie, deși se înțeleg destul de greu, folosind un pic de engleză, un pic de rusă, Google Translate și gesticulând mult. Se simt, în schimb, foarte apropiați, mănâncă uneori împreună, descoperă împreună România.
Oksana și-a propus să învețe limba română (la Crucea Roșie Olt, mai mulți voluntari le predau refugiaților ucraineni limba română), însă recunoaște că nu-i e ușor, la cei aproape 40 de ani. „Când stai pe valiză și nu știi: te întorci acasă, pleci, rămâi…“, explică Oksana ce gânduri îi macină cel mai des pe refugiați, împiedicându-i să ia decizii cu bătaie lungă.
Se încarcă comentariile...
